„Curtea de Apel Timișoara respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații Armaș Iosif, Costea Valentin, Mihu (fostă Borza) Monica Angela, Oprea Victoria, Adamescu Gavril și Răiescu Filip împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Caras-Severin în dosar. Menține încheierea atacată„, arată soluția pronunțată în Camera de Consiliu a CAT, vineri. Decizia este definitivă.
Iosif Armaș este cercetat în dosarul în care este acuzat de delapidare și bancrută frauduloasă privind devalizarea complexului Băile Herculane, cu un prejudiciu estimat la 30 de milioane de euro.
Potrivit procurorilor DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că suspecții Armaș Iosif, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Hercules S.A. Băile Herculane, acționar și administrator special al S.C. Argirom Internațional S.A. București, care deținea peste 60 % din acțiunile S.C. Hercules, Răiescu Filip, director general al S.C. Hercules S.A., și Adamescu Gavril, director economic al aceleiași societăți, au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane. Acest grup avea drept scop scoaterea activelor/bunurilor S.C. Hercules S.A. din patrimoniul societății și, totodată, însușirea pentru membrii grupului a sumelor de bani obținute din valorificarea acestor active.
În același dosar sunt cercetați și doi dintre lichidatorii societății, dar și funcționari publici din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
În cauză este cercetat sub control judiciar și fostul manager al S.C. Hercules S.A., Ilie Iova, în prezent vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. El a fost arestat preventiv în urmă cu o săptămână.