OMV: Petrom nu se află pe masa negocierilor cu Gazprom. Nu renunţăm la managementul activelor

Compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, susține că nu va renunța la managementul activelor strategice în cadrul negocierilor cu Gazprom privind un schimb de active, iar OMV Petrom nu face obiectul discuțiilor, potrivit unei declarații de presă.
Iulian Tudor
08 ian. 2016, 11:06
OMV: Petrom nu se află pe masa negocierilor cu Gazprom. Nu renunţăm la managementul activelor

„Am declarat foarte clar că nicio acțiune a OMV și, în consecință, a OMV Petrom nu se află pe masa negocierilor. Orice presupunere legată de schimbul de active este falsă, întrucât suntem la începutul procesului de negociere și nu s-a luat încă nicio decizie. De asemenea, am mai declarat foarte clar că nu vom renunța la dreptul de management în niciun activ strategic. OMV Petrom a fost, este și va fi un activ de bază, iar România rămâne o piață-cheie”, au afirmat reprezentanții OMV.

Citeşte şi: OMV Petrom, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, în cazul morţii unui copil UPDATE

Declarația vine în contextul în care mai multe publicații au relatat faptul că schimbul de active dintre OMV și Gazprom ar viza inclusiv active din România, scrie Agerpres.

„Aceste zvonuri sunt complet lipsite de sens”, au comentat oficialii OMV.

OMV și Gazprom au convenit în luna septembrie un posibil schimb de acțiuni. Cu toate acestea, până în prezent, nu s-a decis care sunt activele ce ar urma să fie oferite în mod concret de OMV grupului Gazprom în schimbul unei participații de 25% la zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia.

Directorul general de la OMV, Rainer Seele, a declarat la finele anului trecut că grupul energetic austriac a pregătit o listă scurtă cu trei nume de active pentru un posibil schimb cu grupul rus Gazprom.

Potrivit unui articol apărut în presa austriacă în decembrie 2015, rafinăriile OMV de la Schwechat (Viena) și Burghausen am Inn (Bavaria) ar urma să fie transferate unei companii separate, pentru a permite participarea rușilor de la Gazprom. Numai afacerile OMV din România nu vor suferi modificări, pentru că autoritățile române nu vor permite implicarea grupului rus Gazprom în afacerile Petrom.

Discuțiile dintre compania austriacă și gigantul rusesc au stârnit controverse și în Austria. La finele anului trecut, Brigitte Ederer, fost membru în Consiliul de supraveghere al holdingului austriac OIAG, acționarul majoritar de la OMV, a lansat un avertisment cu privire la vânzarea operațiunilor din domeniul petrolului și gazelor ale grupului austriac către grupul rus Gazprom, apreciind că a crescut riscul ca OMV să fie privatizat printr-o metodă la rece.

„Afacerile cu petrol și gaze ale OMV vor merge din ce în ce mai mult spre rușii de la Gazprom, iar divizia profitabilă de produse chimice Borealis va merge spre fondul de stat din Abu Dhabi. Pentru ambele nu există însă motive obiective de vânzare. Rusia este interesată să câștige poziții în Europa de Vest, iar Borealis, cu produsele sale, este lider mondial pe nișa sa de piață. De ce ar trebui să vindem aceste active atât de valoroase?”, s-a întrebat Brigitte Ederer, într-un interviu acordat cotidianului austriac „Der Standard”.

În opinia Brigittei Ederer, întrebarea este dacă OMV are nevoie de o participație minoritară la un câmp de gaze naturale din Siberia.

„Rusia are tot interesul să furnizeze gaze Europei de Vest. Problema este că OMV intenționează să achiziționeze aproape 25% dintr-un câmp de gaze din vestul Siberiei. Pentru asta nu se vrea sau nu se poate plăti în numerar, astfel că va avea loc un schimb de active cu grupul austriac. Nu știu cât de valoros este acest câmp de gaze, deoarece evaluarea este secretă. Publicul nu are acces la această informație. Aici nu este vorba despre obiectivele private ale șefului OMV, Rainer Seele, ci de interesele strategice ale statului austriac”, a subliniat Ederer.

În aceste condiții, Brigitte Ederer și-a exprimat dorința ca Ministerul austriac de Finanțe să se implice într-o posibilă tranzacție dintre OMV și Gazprom, chiar dacă acest lucru ar fi dificil. Ederer a subliniat că este important să nu aibă loc o privatizare „prin ușa din spate”, printr-un schimb de active.

În replică, purtătorul de cuvânt al OMV, Johannes Vetter a ținut să precizeze că ar fi vorba doar de cedarea unor participații minoritare la unele active. „Nu poate fi vorba de o pierdere a controlului asupra unor active strategice austriece sau internaționale ale OMV”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Anul trecut, OMV a plătit statului austriac dividende în valoare de 409 milioane de euro pentru cele 31,5% din acțiunile grupului OMV deținute de statul austriac prin intermediul OIAG. Holdingul austriac de stat OIAG și fondul de stat International Petroleum Investment Company (IPIC) din Abu Dhabi au un pact al acționarilor prin care cele două entități controlează pachetul majoritar de acțiuni la OMV. OIAG deține 31,5% din acțiunile OMV, iar IPIC 24,9%.

La rândul său, OMV deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,64%, Fondul Proprietatea deține 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Gara importantă din România care ar putea fi mutată. Stă în calea unui megaproiect imobiliar
Capital.ro
ITP 2025. Amendă de peste 8.000 de lei. Rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Grigore Leșe, dus de urgență la spital. Artistul a fost luat cu...
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Oligarhul Abramovici l-a tratat pe Adrian Mutu ca îl filmele cu mafioți: Mă ducea la el acasă
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Încă o înșelăciune pe WhatsApp. Hackerii atacă într-un mod nemaiîntâlnit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Pensionarii, afectați de înghețarea pensiilor. Unii români vor pierde chiar și 540 de lei din pensie, în 2025
Cancan.ro
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
S-a stins marea artistă. Boala a răpus-o. A lăsat un gol imens: Spiritul, umorul și râsul ei erau contagioase
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
CFR Călători va primi 12 trenuri electrice noi pentru patru rute importante
MediaFlux
DISPAR CARDURILE bancare. Cu ce vom PLĂTI în MAGAZINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un consilier local trăiește pe picior mare. Deține un apartament în Insulele Canare