ONG, acuze grave la adresa Centrului de Reabilitare neuropsihică Măciuca: Trăiesc în condiţii de sărăcie extremă

Centrul de Resurse Juridice a denunţat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, omisiunea sesizării şi supunerea la rele tratamente a celor 97 de persoane cu dizabilităţi mintale instituţionalizate la Centrul Măciuca, anunţă ONG-ul.
Romania TV
15 feb. 2017, 20:28
ONG, acuze grave la adresa Centrului de Reabilitare neuropsihică Măciuca: Trăiesc în condiţii de sărăcie extremă

Potrivit unui comunicat dat publcităţii, miercuri de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), membri ai aceastei organizaţii non-guvernamentale au constatat numeroase nereguli în urma unei vizite făcute în 26 ianuarie în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Măciuca, judeţul Vâlcea, vizită în urma căreia CRJ „a denunţat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, omisiunea sesizării şi supunerea la rele tratamente a celor 97 de persoane cu dizabilităţi mintale instituţionalizate”.

Astfel, conform sursei citate, bolnavii instituţionalizaţi în centrul de la Măciuca sunt „privaţi de libertate”, dar şi de alte drepturi, cum ar fi cel de a denunţa condiţiile în care sunt ţinuţi.

„Condiţiile de viaţă observate de experţii CRJ la data vizitei nu îndeplinesc standardele minime de calitate prevăzute de norma în vigoare, beneficiarii fiind cazaţi în încăperi lipsite de lucruri personale şi de obiecte de igienă personală, cu igrasie pe pereţi şi umezeală persistentă. Gradul de accesibilizare al instituţiei e defectuos, astfel că persoanele cu dizabilităţi care nu se pot deplasa şi sunt imobilizate la pat sunt cazate în camerele de la etaj, neexistând nicio rampă de acces. Aparent, rezidenţii care locuiesc la etaj nu sunt scoşi la aer şi nu au acces în curtea instituţiei”, arată comunicatul făcut public de CRJ.

Conform aceleiaşi surse, personalul din centrul Măciuca nu a demonstrat că deţine calificările necesare, şi nici interes pentru a pune în practică activităţi de terapie ocupaţională, care să susţină dezvoltarea şi să poată reduce inegalităţile în integrarea în comunitate a bolnavilor, în acest centru absolut toţi pacienţii primesc tratament psihiatric, dar centrul nu are un medic specialist în psihiatrie, iar „interviurile cu angajaţii au relevat faptul că măsura contenţionării e aplicată în mod frecvent, cu mijloace rudimentare, fapt demonstrat şi prin prezenţa medicului de la centrul din Govora care, la data vizitei noastre, îi instruia pe angajaţii de la Măciuca în folosirea unor instrumente noi de contenţionare – curele noi din pânză albă, care păreau recent achiziţionate”.

Totodată, reprezentanţii acestei ONG ridică semne de întrebare şi cu privire la cauzele deceselor celor din centru, susţinând că acestea nu sunt cercetate conform normelor legale.

„În urma solicitărilor noastre, DGASPC Vâlcea a raportat că, în octombrie 2016, în centru muriseră recent trei rezidenţi: unul de 39 de ani, cu dizabilităţi asociate, din cauza unei insuficienţe cardiorespiratorii acute, şi alţi doi (de 46 şi 79 de ani) din cauza unui stop cardiorespirator. In 2015, DGASPC Vâlcea a raportat alte cinci decese în Măciuca, menţionând la toate o singură cauză: stopul cardiorespirator. Totuşi, la data vizitei noastre, din certificatele constatatoare ale deceselor a reieşit că toate cele cinci persoane decedaseră, de fapt, din cauza pneumoniei sau a bronşitei acute. În dosare nu există însă informaţii despre solicitarea unui ajutor medical de urgenţă sau internarea de urgenţă a persoanelor într-un spital de specialitate. Conform legii in vigoare, toate decesele survenite în condiţii privative de libertate trebuie notificate ca fiind decese survenite în condiţii suspecte”, sunt concluziile CRJ.

Reprezentanţii acestuia acuză şi faptul că bolnavii din centrul vâlcean nu au „dreptul de a se plânge, de a spune ce îi deranjează din tratamentul la care sunt supuşi, de a cere servicii de calitate în comunitate dar şi faptul că aceştia nu au acces la informaţie, la asistenţă juridică, şi implicit niciun mijloc de comunicare prin care să-şi poată exprima o nemulţumire sau prin care să solicite şi să beneficieze de ajutor.

În replică, reprezentanţii autorităţilor locale susţin că raportul întocmit de CRJ este „tendenţios” şi fac trimitere la concluziile unui raport întocmit de Ministerul Muncii în urma unui control făcut la Măciuca la sfârşitul lunii trecute.

„Consider că sunt tendenţioşi, nu au respectat realitatea pe care au găsit-o acolo şi nici realitatea regăsită în documentele de acolo şi, în consecinţă, consider că vor să prezinte denaturat realitatea ca să-şi continue proiectul pe care-l derulează cu concluziile deja trase şi în acelaşi timp vreau să precizez că acolo au fost mai multe comisii, inclusiv de la Ministerul Muncii, care are un raport oficial, un organism abilitat să controleze serviciile sociale şi în acelaşi timp au fost şi mai multe televiziuni naţionale şi locale şi alte organisme de control care nu au certificat nici realitatea pozelor (care arată persoane contenţionate în mod ilegal – n.r.), nici realitatea celor prezentate în acel raport”, a declarat pentru News.ro Nicolae Badea.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii la sfârşitul lunii Ianuarie de Ministerul Muncii, în urma verificărilor făcute de Corpul de control al ministrului Muncii „s-a constatat, de exemplu, că, deşi centrul asigură condiţii minime de confort, spaţiile comune erau curate şi prevăzute cu echipamente de încălzire, iar dormitoarele dispuneau de cazarmamentul necesar, unele dintre acestea fiind chiar personalizate în funcţie de stadiul de dependenţă al beneficiarilor”.

În legătură cu acuzaţiile privind existenţa unor cazuri în care bolnavi psihic ar fi fost legaţi de bănci şi paturi, specialiştii de la Ministerul Muncii au concluzionat că „au existat persoane supuse acestor proceduri, însă doar la recomandarea medicului psihiatru, care acordă schemele de tratament, şi numai sub supravegherea medicului centrului. De asemenea, contenţionarea a fost pusă în aplicare doar cu mijloace care nu provoacă răni sau leziuni, pentru perioade de timp între 10 minute şi maximum 60 minute, în funcţie de gravitatea situaţiei”.

Aceştia au dispus mai multe măsuri, cum ar fi elaborarea unui „Plan propriu de dezvoltare” la nivelul centrului de la Măciuca, realizarea demersurilor în vederea acreditării serviciului social, reorganizarea serviciilor sociale din subordinea DGASPC Vâlcea sau „realizarea, cu celeritate, a demersurilor în vederea recrutării personalului de specialitate şi de îngrijire, conform prevederilor legale în vigoare”.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Veste mare pentru studenți. Aplicația care le aduce o mare reducere
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cristina Cioran, prima reacție după ce Alex Dobrescu a fost reținut pentru trafic de droguri de mare risc 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Foștii colegi aruncă bomba despre Călin Georgescu: Nu aveți idee cât e de diabolic. A semnat...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Reprezentantul democrat Sylvester Turner a murit la scurt timp după un discurs al președintelui Trump
MediaFlux
Rusia amenință România! Pregătiri de ripostă după decizia fără precedent de la București
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman