Palestinienii au salutat joi votul Adunării Generale a ONU care a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie ce condamnă recunoaşterea de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitală a Israelului, relatează „Această decizie reafirmă faptul că palestinienii beneficiază de sprijinul internaţional pentru cauza lor dreaptă. Ne vom continua eforturile la ONU şi la alte forumuri internaţionale pentru a pune capăt ocupaţiei (israeliene) şi pentru a crea un stat palestinian cu capitala Ierusalimul de Est”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, informează Agerpres.
„Nici o decizie a vreunei părţi nu poate schimba realitatea: Ierusalimul este un teritoriu ocupat potrivit dreptului internaţional”, a adăugat purtătorul de cuvânt, Nabil Abu Roudeina.
Din cele 193 de state membre ONU, 128 au votat în favoarea rezoluţiei, nouă au votat împotrivă şi 35 s-au abţinut. Australia, Canada, Mexic şi Filipine s-au aflat printre ţările care s-au abţinut de la vot.
La rândul său, Israelul a respins joi votul Adunării Generale a ONU care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel, relatează Reuters. „Israelul respinge decizia ONU şi în acelaşi timp este mulţumit de numărul mare de ţări care nu au votat rezoluţia”, se afirmă într-un comunicat al biroului premierului Benjamin Netanyahu, potrivit Agerpres.
„Israelul îi mulţumeşte preşedintelui american Donald Trump pentru poziţia sa fermă în favoarea Ierusalimului şi mulţumeşte ţărilor care au votat împreună cu Israelul, împreună cu adevărul”, se precizează în comunicat.
La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.