ONU: Siria a transmis cererea de aderare la Convenţia privind interzicerea armelor chimice

ONU a primit cererea de aderare a Siriei la Convenţia privind interzicerea armelor chimice, transmit Reuters şi AFP, citând un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, potrivit Agerpres.
Romania TV
12 sept. 2013, 18:27
ONU: Siria a transmis cererea de aderare la Convenţia privind interzicerea armelor chimice

‘În urmă cu câteva ore am primit un document de aderare din partea guvernului sirian referitor la Convenţia privind armele chimice şi îl studiem, este în curs de traducere’, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq, potrivit AFP.

Aderarea la un tratat deja semnat de alte ţări cere ‘anumite proceduri’ care vor lua ‘câteva zile’. ‘Este nevoie de un termen de câteva zile înainte ca o ţară să poată să adere în mod oficial’ la o convenţie, a declarat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a confirmat joi că Siria îşi va plasa arsenalul chimic sub control internaţional şi va trimite documente la ONU pentru a semna un acord, subliniind însă că această decizie nu a fost motivată de ameninţările cu lovituri militare americane.

‘Siria îşi plasează armele chimice sub control internaţional datorită Rusiei’, a declarat Assad într-un interviu tradus în rusă pentru postul public de televiziune Rossia 24, preluat de agenţiile internaţionale de presă.

Convenţia privind interzicerea armelor chimice (CIAC), semnată la 13 ianuarie 1993, la Paris, şi intrată în vigoare la 29 aprilie 1997, interzice fabricarea, depozitarea şi folosirea armelor chimice şi interzice semnatarilor să ajute o ţară terţă să fabrice sau să folosească acest armament. Aplicarea Convenţiei, mai ales distrugerea stocurilor, este supervizată de Organismul pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), cu sediul la Haga.

Potrivit procedurilor aplicate de ONU pentru tratate, aderarea are acelaşi efect juridic ca ratificarea şi se realizează în general atunci când tratatul a intrat deja în vigoare. Siria nu a semnat niciodată Convenţia din 1993, dar a semnat Protocolul de la Geneva din 1925 care interzice utilizarea armelor chimice.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH