Oprea: Am avut întâlniri cu liderii PNL în biroul meu. Le-am spus că sprijin coaliţia şi pe Victor Ponta

Premierul interimar Gabriel Oprea a declarat marți seară că susține coaliția aflată la guvernare, dar și pe Victor Ponta, pe care îl consideră un prim-ministru bun. Liderul UNPR a precizat că a avut, în ultimele trei săptămâni, întâlniri cu lideri ai PNL, cărora le-a explicat, "în mod civilizat", că el îşi respectă mereu cuvântul dat, în situaţia actuală respectându-şi angajamentul de a susţine coaliţia şi pe premierul Ponta.
Iulian Tudor
23 iun. 2015, 20:26
Oprea: Am avut întâlniri cu liderii PNL în biroul meu. Le-am spus că sprijin coaliţia şi pe Victor Ponta

„Victor Ponta este un politician tânăr, deștept, este un prim-ministru bun și care poate deveni și mai bun. Victor Ponta este șeful acestei coaliții, este liderul PSD iar eu, unul, am spus ca lider al UNPR că sprijin această coaliție și îl sprijin pe Victor Ponta, președinte PSD și șef al Guvernului României, un premier foarte bun”, a spus premierul interimar.

CITEŞTE ŞI: Oprea: Anul acesta intrăm în Schengen, este opinia mea. Voi conduce Guvernul ca un militar, ca la armată

El a precizat că întâlnirile cu liderii PNL au avut loc în biroul său, inclusiv cu copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, dar a negat faptul că s-ar fi întâlnit marţi cu Vasile Blaga, conform unor informaţii vehiculate pe parcursul zilei.

„Ne-am întâlnit, aşa fac nişte lideri politici civilizaţi. Bănuiţi ce am discutat, dar le-am explicat tot civilizat că îmi respect întotdeauna cuvântul dat, iar cuvântul meu este dat pentru actuala coaliţie de guvernare, îl sprijin pe premierul Victor Ponta şi sprijin actuala coaliţie. Consider că, în actualul context de securitate, este importantă continuarea guvernării lui Victor Ponta”, a spus Oprea la Realitatea TV.

Întrebat dacă a primit din partea PNL, în ultimele patru zile, oferta ca UNPR să conducă patru ministere iar el să fie prim-ministru într-un viitor guvern UNPR-PNL, Oprea a spus doar că poate confirma întâlniri cu lideri PNL şi că este probabil să mai fie astfel de întrevederi care fac parte dintr-un joc putere-opoziţie.

Oprea a mai afirmat că, în 2012, era ministru al Apărării şi a primit din partea lui Ponta oferta de a „trânti” Guvernul Ungureanu, cu păstrarea funcţiei de ministru şi calitatea de vicepremier, dar a preferat să renunţe la funcţia de ministru şi să-i acorde lui Ponta în Parlament cele 33 de voturi deţinute atunci de UNPR, contribuind la instalarea Guvernului USL, în timp ce UNPR s-a rezumat la a negocia ulterior un protocol pentru taxarea marilor averi.

Președintele UNPR a afirmat că partidul pe care îl conduce are ca obiective, până anul viitor, să numere un milion de membri, în prezent având 357.000, dar și să aibă organizații ale formațiunii politice în toate cele peste 3.200 de localități din România.

CITEŞTE ŞI: Premierul interimar Gabriel Oprea, şedinţă de urgenţă cu liderii PSD: Nu trădez Guvernul

„UNPR și-a câștigat, încet, dar sigur, un blazon serios, e un partid care se ține de cuvânt. La greu te caută toată lumea și se sprijină pe tine, la greu este important să te ții de cuvânt, nu la bine.

UNPR a crescut foarte mult, e un partid de încredere. Avem 357.000 de membri înscriși la tribunal, suntem al doilea partid din România, cel mai mare partid înscris la tribunal e PSD, are peste 500.000. Avem două obiective strategice: unul este să avem până anul viitor, la alegerile generale, un milion de membri de partid și să avem organizații ale UNPR în fiecare dintre cele peste 3.200 de localități din România”, a afirmat Gabriel Oprea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Amenințarea invizibilă. Noul val de escrocherii care lovește România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Întârzie pensiile în luna mai! Anunțul Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH