Oprea îi avertizează pe prefecţi: Daţi mai puţine interviuri şi munciţi mai mult

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, le-a cerut miercuri prefecţilor să dea mai puţine interviuri presei şi să muncească mai mult, avertizându-i pe cei care nu îşi fac treaba că vor fi schimbaţi, cum s-a întâmplat în cazul prefectului de Buzău. Autorităţile sunt în alertă, după ce meteorologii au emis cod roşu de ninsori şi viscol pentu şase judeţe
Romania TV
29 ian. 2014, 15:05
Oprea îi avertizează pe prefecţi: Daţi mai puţine interviuri şi munciţi mai mult

„Domnilor prefecţi, eu cred că trebuie să daţi mai puţine interviuri şi să munciţi mai mult. Am mâncat pâinea dumneavoastră, am fost şi eu prefectul Capitalei, ministrul Administraţiei, aveţi în mine unul dintre oamenii care vă cunosc foarte bine greutăţile, lipsurile, ştiu şi cât munciţi, sunteţi profesionişti. Aveţi în mine un prieten, dar vreau să vă spun că acolo unde situaţia o impune, cum a fost situaţia la Buzău, o să-i propun domnului prim-ministru Victor Ponta, fără să mai stau pe gânduri, schimbarea. Dar eu sunt convins că nu va mai fi cazul”, a afirmat vicepremierul Oprea în cadrul comandamentului pentru iarnă convocat la Palatul Victoria.

Ninsoarea şi viscolul fac prăpăd: Zeci de localităţi sunt izolate şi mai multe drumuri sunt blocate de troiene

Gabriel Oprea a adăugat că la nivelul MAI s-a decis creşterea capacităţilor operative şi că se acţionează cu peste 9.000 de oameni iar alţi 14.400 de angajaţi ai MAI sunt pregătiţi să intervină.

„De la momentul codului roşu avem în teren peste 9.000 oameni, adică 5.451 de poliţişti, 3.281 pompieri, 288 de jandarmi şi 27 de la Poliţia de Frontieră. Menţinem pregătiţi 14.400 de angajaţi ai MAI şi dacă situaţia o va impune, aceste forţe le vom alerta în orele următoare”, a precizat Oprea.

Guvernul a instituit, miercuri, stare de alertă în judeţele Constanţa, Tulcea, Clăraşi şi Ialomiţa, pe lângă cele trei care se aflau deja în această situaţie, Brăila, Buzău şi Vrancea.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Construcția-minune din România. Un triumf al ingineriei, cu tragedii și povești bizare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți