Oprişan: „Geoană se întoarce în PSD”. Vezi ce zice Ponta VIDEO

După ce a fost dat afară din partid şi de la şefia Senatului, Mircea Geoană îşi doreşte să revină în PSD. Cel puţin asta spune unul dintre vicepreşedinţii partidului, Marian Oprişan. Geoană ar putea primi şi un post în viitorul Guvern. Şeful PSD, Victor Ponta, păstrează, însă, misterul în ceea ce-l priveşte pe cel pe care l-a exclus din partid la finalul anului trecut.
Romania TV
29 apr. 2012, 11:12
Oprişan:

Mircea Geoană a doborât Guvernul. Fostul senator PSD a votat moţiunea de cenzură care a demis Cabinetul Ungureanu şi a convins alţi patru colegi parlamentari să-i calce pe urme. Drept răsplată pentru acest ajutor, USL i-ar putea da lui Mircea Geoană un fotoliu de ministru în noul Cabinet. Preşedintele PSD, Victor Ponta, păstrează, deocamdată, misterul, relatează România TV.

„Dacă mă întrebaţi de domnul Geoană, am apreciat şi i-am mulţumit pentru faptul că a votat moţiunea de cenzură”, s-a rezumat să comenteze duminică Ponta.

Întrebat punctual dacă Geoană revine în PSD, liderul social-democrat a evitat să dea un răspuns.

În schimb, vicepreşedintele partidului Marian Oprişan, susţine că Geoană se întoarce în PSD. Asta reiese dintr-o filmare cu camera ascunsă, realizată în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură şi postată pe site-ul digi24.ro.

M. O. „- Eu m-am dus și am vorbit cu el (cu Geoană – n.r.).
Rep.- Se-ntoarce în partid Geoană?
M.O – Raspuns corect? Da!”

Pe de altă parte, Oprişan îşi doreşte ca preşedintele de onoare Ion Iliescu să fie exclus din PSD, spunând, în discuţia cu jurnaliştii, că s-a plictisit de „etichetele” acestuia.

M.O. „-Visul lui Iliescu este ca partidul ăsta să rămână mereu în opoziție. Înțelegi? Ca el să aibă ceva de spus de fiecare dată.
Rep.- Ce credeți, că dacă veți fi la putere, nu o să aibă ceva de spus?
M.O. – Nu, dar ne-am plictisit de etichetele lui, la modul cel mai sincer.
Rep.- Vă plictisesc, dar încă se lipesc.
M.O.- Da, eu l-aș da afară pe Iliescu, vă spun la modul cel mai sincer. Iliescu, cum să vă spun eu, a luat-o razna și a stat destul”.

Senatorul independent Mircea Geoană ar fi adus cinci voturi la moţiunea de cenzură, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD. În urma susţinerii moţiunii de cenzură, numele lui Mircea Geoană este vehiculat pentru portofoliul Afacerilor Externe în Cabinetul condus de Victor Ponta.

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Municipiul din România care va avea tren metropolitan. Se vor face tuneluri, pasaje, investiția e de peste 200 de milioane de euro și ar trebui să fie gata în 4 ani
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Doliu în lumea artistică. A murit la doar 17 ani
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte