Parchetul german a anunţat că suspecţii au creat o reţea complicată de companii, folosind facturi false pentru a evita plata contribuţiilor sociale şi a altor taxe.
”Suspecţii sunt acuzaţi de folosirea unei reţele de companii-fantomă care emiteau facturi pentru câteva sute de firme de construcţii în landul Renania de Nord-Westfalia”, a declarat şeful Autorităţii federale vamale din Germania, Armin Rolfink.
El a adăugat că valoarea totală a sumelor fraudate se ridică la 48 de milioane de euro, la care se adaugă contribuţii sociale şi taxe de 38 de milioane de euro.
”Este vorba despre infractori specializaţi care se pot aştepta la pedepse care totalizează 10 ani”, a declarat procurorul public din oraşul Wuppertal, Wolf-Tilman Baumert.