Conflictul dintre fanii stelişti şi dinamovişti, după meciul de duminică seara, a avut consecinţe.
„Cei opt fani stelişti care au atacat duminică seara cu pietre un grup de dinamovişti în perimetrul străzilor Maior Coravu şi Vatra Luminoasă au fost amendaţi cu câte 200 de lei fiecare şi au primit interdicţia de a participa la manifestările sportive pe o perioadă de un an pentru provocare şi participare la incidente„, a spus Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.
„De asemenea, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru trei persoane care comercializau bilete de acces pe stadion. Aceştia au primit amenzi de câte 1000 de lei fiecare, şi s-au confiscat 11 bilete pe care încercau să le vândă”, a adăugat acesta.
Steaua Bucureşti a învins, duminică seară, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I, disputat pe Arena Naţională.