Poliţiştii au reţinut opt persoane implicate, la începutul săptămânii, în conflicul de la Dragalina, unde s-au încăierat două bande de interlopi. În urmă cu două zile, poliţiştii au efectuat şi mai multe percheziţii la domiciliile celor implicaţi în acest conflict.
În urma acestor percheziţii şi a cercetărilor, oamenii legii au dispus reţinerea a opt persoane care urmează să fie înaintate pentru propunere de arestare preventivă.
Conflictul dintre familiile Onu şi Cârliceanu din Dragalina durează de mai bine de 20 de ani, pentru că fiecare clan îşi doreşte supremaţia în localitate.
Luni, un nou scandal s-a produs în centrul comunei, chiar în faţa şcolii, în momentul în care elevii ieşeau de la ore. Romii s-au bătut cu săbii şi cuţite şi s-au ameninţat cu pistoalele. Poliţiştii care au intervenit au făcut uz de armă pentru a reuşi să restabilească liniştea şi ordinea publică.
Citeşte şi O tânără răpită de interlopi, salvată de poliţişti şi de jandarmi