Opt poliţişti din Argentina, concediaţi după ce au susţinut că jumatate de tonă de marijuana a fost mâncată de şoareci

Opt poliţişti din Argentina au fost concediaţi după ce au susţinut că peste jumătate de tonă de marijuana, care a dispărut dintr-un depozit al poliţiei, a fost mâncată de şoareci, informează site-ul cotidianului The Guardian.
Iulian Tudor
12 apr. 2018, 08:08
Opt poliţişti din Argentina, concediaţi după ce au susţinut că jumatate de tonă de marijuana a fost mâncată de şoareci

Dispariţia marijuanei a fost sesizată în cadrul unei inspecţii efectuate la un depozit al poliţiei, aflat în oraşul Pilar, la 60 de kilometri de capitala Buenos Aires.

Cantitatea de cannabis fusese depozitată acolo timp de doi ani. Aproximativ 6.000 de kg au fost înregistrate, însă doar 5.460 de kg au fost găsite.

Principalul suspect este fostul comisar al poliţiei, Javier Specia, care nu a semnat inventarul pentru marijuana confiscată atunci când s-a retras din funcţie, în aprilie 2017. Înlocuitorul său, Emilio Portero, a observat lipsa kilogramelor lipsă.

Specia şi aţi subordonaţi ai lui au susţinut că planta fusese „mâncată de şoareci”. Cei patru vor fi audiaţi pe 4 mai pentru a determina dacă dispariţia kg de marijuana este un „rezultat al neglijenţei”.

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Frații Tate, tupeu maxim. Care e ultima aroganță
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Ce pensie are Gigi Becali, de fapt. Suma ireală pe care a primit-o după doar o lună în Parlament
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Ministrul Justiției: Frații Tate trebuie să revină în România pentru procedurile judiciare
MediaFlux
Lovitură dură pentru Ucraina. Donald Trump ia decizia finală
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!