ORA DE IARNĂ 2016. Chiar dacă gradele din termometre continuă să urce în termometre deşi a venit toamna, ziua a început să fie mai mică decât noaptea. Aşa că cei care până acum se trezeau dis-de-dimineaţă cu soarele răsărit deja pe cer, acum, acesta apare mult mai târziu. Ei bine, luna viitoare diferenţa va fi şi mai vizibilă, pentru că România trece la ora de iarnă.
ORA DE IARNĂ 2016. În acest an, trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea dintre 29 octombrie şi 30 octombrie 2016, respectiv, sâmbătă spre dumincă. Atunci, ora 04:00 a dimineţii de 29 octombrie 2016 devine ora 03:00.
ORA DE IARNĂ 2016. Totodată, trecerea la ora de iarnă înseamnă că vom dormi mai mult cu o oră, pentru că ceasurile sunt date înapoi.
ORA DE IARNĂ 2016. În cazul în care te întrebi când va fi trecerea la ora de vară, respectiv la ora de iarnă pentru următorii patru ani acestea sunt datele:
2017 – 26 martie – 29 octombrie;
2018 – 25 martie – 28 octombrie;
2019 – 31 martie – 27 octombrie;
2020 – 29 martie – 25 octombrie.
ORA DE IARNĂ 2016. Acest sistem a fost instaurat în ţara noastră 1932. Pe vremea aceea, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv ,în prima duminică a lunii octombrie, această practică rămânând valabilă până în 1943. În 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. Iar în 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Trecerea la ora de iarnă ne poate influența sănătatea, mai ales în primele trei zile de la modificarea orei. De-a lungul timpului, studiile specialiștilor au arătat că în acele zile rata depresiilor crește, poate apărea astenia de toamnă, crește riscul de infarct la persoanele cu boli cardiovasculare și, în unele cazuri, apare o senzație de irascibilitate.