ORA DE IARNĂ 2017. Ce trebuie să faci ca să nu fii afectat de schimbarea orei

ORA DE IARNĂ 2017:În fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie se trece la ora de iarnă. Acest lucru poate avea efecte negative asupra organismului. Medicul Tudorel Ciuhodaru are câteva sfaturi pentru cei afectaţi de schimbarea orei.
Romania TV
25 oct. 2017, 14:57
ORA DE IARNĂ 2017. Ce trebuie să faci ca să nu fii afectat de schimbarea orei

ORA DE IARNĂ 2017. În fiecare an mulți pacienţi ajung la urgențe cu o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni.

Chiar dacă duminică vom dormi mai mult cu o oră abia de luni se vor simţi efectele. Unele pot fi chiar periculoase, precum creșterea riscului de infarct sau a celui de suicid.

Iată ce riscuri există potrivit medicului Tudor Ciuhodaru:

Riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional;

Totodată creşte riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei vulnerabilităţi psihoemoţionale.

Toate acestea se întâmplă pentru că modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţionează prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii determinând modificări: cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac; neuropsihice: modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, moficarea apetitului (inapetenţă sau bulimie), până la dereglari afective sezoniere şi ideaţie suicidară.

Pentru a trece cu ușurință peste schimbarea orei, Tudor Ciuhodaru spune că trebuie să respectate câteva lucruri esenţiale. 

1. Planificarea corespunzatoare a activității.
2. Evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale.
3. Nu e de neglijat petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.
4. Și nici mișcarea, chiar sub forma unor simple plimbări.
5. Precum şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete.

Citeşte şi ORA DE IARNA 2017: De ce nu mai trebuie să dai ceasurile înapoi. Schimbarea care ne priveşte pe toţi

ORA DE IARNĂ 2017. Trecerea la ora de iarnă 2017 se face în noaptea dintre 28 octombrie și 29 octombrie 2017 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineții de 29 octombrie 2017 devine ora 3:00.

Trecerea la ora de iarnă înseamnă ca vom dormi mai mult cu o oră, ceasurile fiind date înapoi. Astfel, duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

ORA DE IARNĂ 2017. Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932.

ORA DE IARNĂ 2017. Când se schimbă ora: Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

2018 – 25 martie – 28 octombrie

2019 – 31 martie – 27 octombrie

2020 – 29 martie – 25 octombrie

ORA DE IARNĂ 2017. Cum ne influenţează sănătate trecerea la ora de iarnă

ORA DE IARNĂ 2017. Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

„Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale.

ORA DE IARNĂ 2017. „Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang.
Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.

Trecerea la ora de iarnă poate declanșa scăderea vigilenței și chiar oboseală accentuată. Studii recente au arătat că schimbarea orei poate afecta în cazuri extreme sănătatea mintală. Potrivit unei cercetări efectuate de oameni de știință australieni, numărul de sinucideri este mai mare în primele săptămâni după trecerea la ora de vară față de restul anului.

ORA DE IARNĂ 2017. Studiile cercetătorilor au evidenţiat o serie de efecte negative ale trecerii la ora de iarnă, printre care se numără:

– irascibilitatea, tulburarile de somn şi cresterea nivelului de stres

– perturbarea rutinei zilnice, care ne ajută să fim organizaţi şi să ne dozăm energia corespunzător

– instalarea asteniei de toamnă

ORA DE IARNĂ 2017. Când se schimbă ora? Trecerea la ora de iarnă poate afectea şi efecte periculoase, atrage atenția medicul Tudor Ciuhodaru, care le și enumeră:

1. Creşte riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei, în special la persoanele tinere, active profesional;

2. Creşte riscul suicidar. Timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei vulnerabilitati psihoemotionale.

ORA DE IARNĂ 2017. Când se schimbă ora? Modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţioneaza prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii. Acestea se asociază expunerii prelungite la lumina şi modificări în secreţia melatoninei cu efect asupra reglării ritmului circadian (somn-veghe), explică medicul Ciuhodaru.

Pentru alte persoane însă apar şi efecte negative la trecerea la ora de iarnă: insomniile, oboseală, nervozitatea sau depresia sunt doar câteva dintre efectele secundare ale revenirii la ora de iarnă, care o să se producă în noapte de sâmbătă spre duminică, când ceasurile noastre vor fi date cu 60 de minute în urmă.

Schimbările orare, fie înainte, fie înapoi nu sunt private de modificări psihico-fizice. Acesta este momentul în care se instalează Seasonal Affective Disorder, sau astenia de toamnă, care loveşte de obicei femeile între 30 şi 40 de ani.

Ora de Iarnă 2017. Simptomele sunt diferite de la o persoană la altă, însă printre cele mai frecvente se numără dificultatea în a se trezi dimineaţă, stări de rău general, astenie, nervozitate generală.

Ora de Iarnă este ora legală oficială

ORA DE IARNĂ 2017. Ora de iarnă este ora legală oficială standard şi este legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea țărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de obicei, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an și aprilie a anului următor.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărui scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră.

ORA DE IARNĂ 2017. Când se schimbă ora? Cel care a gândit prima dată ca posibilă introducerea acestui tip de orar convenţional a fost un neo – zeelandez pe numele său Hudson în anul 1898.

Nu toate ţările folosesc în acest moment ora de vară, ci doar 70 de ţări din întreaga lume. În plus, nu toate ţările au aceleaşi perioade pentru schimbarea orei de vara!

Când se schimbă ora? Ora de vară şi ora de iarnă au un rol important în calculele astrologice. Ora de vară a fost reintrodusă în anul 1979 şi recalculată în 1997, dar a funcţionat şi la mijlocul secolului XX. În programele de astrologie, ora de vara apare sub numele „Daylight Saving”.

ORA DE IARNĂ 2017. Modificarea fusului orar, prin revenirea la ora oficială, GMT, se face din raţiuni ce ţin şi în cazul schimbării orei de vară: dacă atunci era necesară adaptarea programului de muncă la condiţiile de lumină naturală, care vara se găseşte în abundenţă, în acest caz, iarnă, nu se face decât o revenire la ora oficială mondială, cea pe care noi o numim ora de iarnă.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Călin Georgescu e demolat. Verdictul la care nu se gândea niciodată: Praf ne-am făcut
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Un gigant global se extinde în România. Femeile vor fi încântate
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Ce avere are Laura Vicol? Suma colosală pe care o deține în bijuterii și ceasuri
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze! Decizia CCR pe care o așteaptă toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Breaking news despre banii românilor!
substantial.ro
Ministrul Justiției Radu Marinescu susține independența actului de justiție în cazul Nordis
MediaFlux
SUSPENDAREA lui IOHANNIS, votată în Parlament! Informația momentului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol