Oraşul din România unde restaurantele ar putea fi reînchise de pe 5 octombrie, din cauza infectărilor cu COVID-19

Intrarea în restaurante, cafenele şi sălile cu jocuri de noroc ar putea fi interzisă în municipiul Iaşi de pe 5 octombrie, în cazul rata infecţiilor cu noul coronavirus nu scade sub 1,5 la mia de locuitori.
Romania TV
28 sept. 2020, 18:41
Oraşul din România unde restaurantele ar putea fi reînchise de pe 5 octombrie, din cauza infectărilor cu COVID-19

„Atragem atenţia că dacă va fi depăşit acest prag, începând cu data de 5 octombrie, conform prevederilor legale, va fi necesară dispunerea unor măsuri şi în ceea ce priveşte această localitate, respectiv: suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor; suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc; interzicerea desfăşurării spectacolelor, concertelor şi evenimentelor culturale”, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi.

CJSU a transmis că decizia se aplică în comunele Bârnova, Heleşteni, Holboca şi Horleşti, unde s-a dispus şi suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi interzicerea desfăşurării spectacolelor, concertelor şi evenimentelor culturale.

În aceeaşi şedinţă a CJSU s-a dispus reluarea activităţilor de acest tip în comunele Rediu şi Tomeşti, unde rata cumulată a cazurilor pozitive Covid-19 a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori.

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ce a pățit un român care a traversat noaptea Bulgaria pentru a ajunge în vacanță în Turcia. Coșmar la ora 03.00: “Au ieșit două mașini, ne-au urmărit 10 km, ne depășeau și puneau frână bruscă”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri din impozit
Playtech.ro
Cum îți dai seama dacă ai luat virusul West Nile după o înțepătură de țânțar
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Noi detalii în ancheta crimei din Brăila! Dentista Marin Gavril ar fi fost ucisă pentru că nu i-a tratat suspectului măseaua care îl durea
Capital.ro
Anunț pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Toți vor fi verificați
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Două treimi din cetățenii UE îngrijorați de securitatea Uniunii Europene, relevă un sondaj
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!