Orban a fost întrebat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, susţinută la Cluj, dacă după alegerile europarlamentare vor avea o colaborare electorală cu USR şi PLUS. Liderul PNL a precizat că există colaborări şi iniţiative comune.
“Aţi văzut, colaborăm, avem iniţiative comune. În ceea ce ne priveşte pe noi ca Partid Naţional Liberal, ne-am ferit să generăm dispute sau să-i atacăm, sigur, din păcate, uneori nu este şi reciproca valabilă, dar asta este. Noi avem suficientă minte ca să înţelegem că principalul adversar este alianţa aflată astăzi la guvernare, PSD-ALDE, şi aceasta reprezintă inamicul principal şi noi colaborăm cu toţi aceia care consideră că PSD-ALDE este inamicul României”, a afirmat Orban.
El a mai spus că doreşte ca UDMR să revină la o strategie politică conformă cu familia politică din care face parte şi să nu mai gireze un guvern care face rău României.
“Ceea ce aţi putut constata cu ochii dumneavoastră a fost că, până astăzi, UDMR a votat foarte multe proiecte de legi iniţiate de Guvern şi a votat împotrivă la aproape toate moţiunile simple, moţiunile de cenzură şi alte amendamente importante susţinute de PNL. Aşteptăm ca UDMR, ca partid membru în Partidul Popular European, să revină la o strategie politică conformă cu familia politică din care face parte şi să nu mai gireze un guvern care face un rău imens României”, a explicat liderul PNL, citat de News.ro.
Ludovic Orban a mai precizat că nu va participa la congresul UDMR care va avea loc luna aceasta la Cluj, deoarece nu a fost invitat.