Orban: Băncile trebuie să valorifice mai mult oportunităţile proiectelor cu fonduri europene

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat luni că băncile trebuie să crediteze mai mult contractanţii de proiecte cu fonduri europene şi să dezvolte produse de creditare destinate exclusiv acestora.
Romania TV
20 feb. 2012, 15:42
Orban: Băncile trebuie să valorifice mai mult oportunităţile proiectelor cu fonduri europene

„Convingerea noastră este că există o marjă mult mai largă de manevră pentru sectorul bancar de a utiliza oportunităţile care există în domeniul gestiunii fondurilor comunitare”, a spus Orban la o reuniune organizată de MAEur cu reprezentanţi ai mediului bancar. El a arătat că actuala criză economică ar putea avea rolul de a determina băncile să fie mai interesate de acest potenţial.

 

El a evidenţiat importanţa introducerii acum câţiva ani a scrisorii de confort angajante prin care pot fi giraţi contractanţii de fonduri europene, însă a subliniat că lipsesc progresele în două chestiuni esenţiale: stabilirea de mediul bancar a unui număr minim de criterii financiare de eligibilitate şi evaluarea proiectelor care să poată fi preluate în ghidurile solicitanţilor, precum şi dezvoltarea unor produse de creditare destinate exclusiv beneficiarilor de proiecte şi care să ţină cont de caracteristicile finanţărilor din fonduri nerambursabile.

Orban a subliniat că băncile utilizează acum de practica denumirii unor produse de creditare pentru zona fondurilor nerambursabile, însă condiţiile de creditare sunt aceleaşi cu cele pentru ceilalţi beneficiari.

 

De asemenea, el a punctat că UE este interesată să aloce mai mulţi bani pentru IMM-uri şi facilitarea accesului acestora la finanţările europene prin acordarea de granturi, subvenţionarea dobânzilor şi contribuţii la provizioanele de garantare. Potrivit lui Orban, mii de IMM-uri din România au beneficiat anul trecut de fonduri europene, creându-se astfel direct şi indirect zeci de mii de locuri de muncă.

 

În perspectiva exerciţiului financiar 2014-2020, Orban a subliniat că va exista posibilitatea, pe bază de licitaţie, a acreditării unor bănci ca organisme intermediare private.

 

„Este o schimbare semnificativă, o adevărată revoluţie în gestiunea fondurilor comunitare”, dar absolut necesară pentru a spori interesul băncilor pentru implementarea proiectelor cu fonduri structurale şi de coeziune.

 

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, a declarat că la nivelul asociaţiei există deja preocupări pentru ca sistemul bancar să se implice mai mult în gestionarea fondurilor europene şi că ARB are toată disponibilitatea pentru dialog şi cooperare cu MAEur. El a precizat că ARB va avea mai multe întâlniri tehnice şi la nivel de conduceri ale băncilor pentru a răspunde solicitărilor MAEur.

 

De asemenea, Gheţea a spus că în urma acestora s-ar putea realiza setul minimal de indicatori şi de parametri comuni, care să fie aplicaţi la solicitarea unor credite de co-finanţare. „Va fi însă foarte dificil ca acest set de indicatori să fie impus băncilor comerciale din întregul sistem, pentru că fiecare va încerca să se plieze pe normele proprii de creditare”, a spus Gheţea.

 

El a mai arătat că bănci precum BCR, CEC, Unicredit, Banca Transilvania s-au detaşat în interesul lor pentru cofinanţarea proiectelor europene, în timp ce alte bănci nu şi-au propus în strategia lor co-finanţarea proiectelor europene.

 

Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, a evidenţiat că băncile nu se vor implica mai activ în acest domeniu dacă nu se vor găsi soluţii pentru reducerea costurilor, mai ales cu provizioanele. Acestea ar putea fi realizate şi ar trebui discutate cu Banca Naţională a României (BNR).

 

El a mai spus că, dacă media europeană a alocărilor pentru IMM-uri din totalul fondurilor europene ajunge la 20%, în România alocarea pentru IMM-uri este la numai 3-4%.

 

Prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), singurul din cele şapte programe care se adresează mediului de afaceri, IMM-urile au alocate două miliarde de euro din totalul de trei miliarde euro, în exerciţiul de programare financiară 2007-2013, a precizat directorul general al Autorităţii de Management pentru POSCCE, Cătălina Meliţă.

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Se transformă banii. Avertisment pentru cine preferă banii cash. Anunțul făcut de „motorul” Europei
Playtech.ro
Vreme neobişnuită până după jumătatea lunii mai. Prognoza meteo aduce veşti bune pentru...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pastila de slăbit care aduce revoluție în industria farmaceutică. Rezultatele spectaculoase
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai