Orban a transmis, luni seară, că românii trebuie să înţeleagă că este fundamentală respectarea regulilor de protecţie sanitară, pentru a nu ajunge în situaţia altor ţări „în care practic a explodat pandemia” şi în care autorităţile au fost nevoite să ia măsuri radicale. ”Fac apel să înţeleagă că este mult mai uşor să nu te îmbolnăveşti decât să treci prin boală”, a afirmat Orban.
„În cadrul acestei vizite am inventariat posibilitatea de creştere a numărului de paturi la Terapie Intensivă la Spitalul Malaxa unde au nevie de o instalaţie de alimentare cu oxigen suplimentară pentru a putea pune în funcţiune încă cinci paturi de Terapie Intensivă”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, după o vizită de lucru pentru evaluarea spitalelor din Bucureşti.
Orban a explicat că s-a interesat cu privire la funcţionarea instalaţiilor de gaz, de aer comprimat, a instalaţiilor electrice şi despre contactele de service şi mentenanţă pentru acestea şi dacă avizările pentru acest tip de instalaţii sunt la zi.
Întrebat dacă au fost nereguli, premierul a răspuns: „La Colentina situaţia este în regulă, la Spitalul Sfântu Ioan de asemenea este în regulă”.
„Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care fac un efort uriaş pentru a trata pacienţi. Este o luptă zi şi noapte pentru a salva vieţi, o luptă care se dă în condiţii grele, în condiţii de presiune uriaşă”, a spus Orban.
Orban: Luăm toate măsurile pentru a preveni o situaţie similară
El le-a mulţumit cadrelor medicale, celor care îşi desfăşoară activitatea „aproape ca pe o misiune” şi care salvează vieţi.
„De asemenea, şi cu această ocazie vreau să-i rog pe români să înţeleagă că este fundamentală respectarea regulilor de protecţie sanitară. Vedem ce se întâmplă în alte ţări (…) nu trebuie să ajungem acolo. Depinde de fiecare dintre noi să nu ajungem în situaţia altor ţări în care practic a explodat pandemia şi în care guvernele ţărilor respective sunt obligate să ia măsuri radicale”, a subliniat premierul.
El a explicat că ceea ce au făcut guvernanţii a avut scopul de a-i convinge pe oameni să respecte regulile de protecţie.
”Fac apel să înţeleagă că este mult mai uşor să nu te îmbolnăveşti decât să treci prin boală. Am văzut cazuri grave, am văzut secţii de terapie intensivă, bine e să nu se ajungă acolo”, a adăugat primul ministru.
Acesta a precizat că în cadrul vizitei pe care a făcut-o la spitalele din Capitală împreună cu primarul general Nicuşor Dan a întrebat despre vechimea instalaţiilor, despre modul în care acestea sunt întreţinute, iar specialiştii sunt cei care vor dispune măsurile necesare.
Primul ministru Ludovic Orban susţine că Guvernul intenţionează să deconteze din fonduri europene lucrările de refacere a instalaţiilor de alimentare cu oxigen, astfel încât acestea să fie conforme cu normele în vigoare. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că fondurile necesare renovării acestui tip de instalaţii în spitalele aflate în subordinea Primăriei Generale vor fi asigurate în bugetul pentru anul viitor.
„În ce ne priveşte, noi am spus că vom deconta din fonduri europene, am vorbit cu domnul ministru Boloş, toate lucrările de modernizare, de reparare, de alimentare cu oxigen, de refacere a instalaţiilor astfel încât ele să fie conforme. Vom deconta din fonduri europene”, a afirmat Orban, luni seară, după o vizită în spitalele din Bucureşti.
Premierul a precizat că Direcţiile de Sănătate Publică şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă se vor implica pentru a asigura rezolvarea acestor situaţii.
„Am cerut sprijin la Ministerul Economiei, către ISCIR şi CNCIR care trebuie să avizeze proiectele şi să verifice şi ei şi să avizeze starea proiectelor. Evident, vom şti clar şi cum se stă cu contractele de mentenanţă şi de service pentru că şi acolo trebuie să vedem exact dacă sunt contracte în regulă, dacă firmele care au contract îşi respectă regulile”, a spus el.
Premierul a adăugat că trebuie verificat şi personalul tehnic angajat în spitale care face întreţinerea acestor instalaţii în regie proprie.
La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că în subordinea Primăriei sunt opt spitale pentru care există indicatori tehnico-economici şi care au nevoie de investiţii şi pentru care vor fi alocate fonduri anul viitor.
„Pentru toate cele opt spitale împreună, sumele necesare a fi investite sunt de 70-80 de milioane de lei. Vor fi bani în bugetul pe 2021 pentru această chestiune”, a anunţat Nicuşor Dan.