Afirmând că este vorba de „o datorie de umanitate”, Ordinul doreşte ca aceste cazuri de „moarte asistată” medicalizată să fie rezervate „situaţiilor excepţionale”, cum ar fi „agoniile îndelungate” sau durerile „incontrolabile”, pentru care legile actuale nu oferă răspunsuri.
„La cererile persistente, lucide şi repetate ale unei persoane care suferă de o boală incurabilă, nu poate fi operată şi i se aplică tratament paliativ, ar trebui să fie luată o decizie medicală legitimă în cazul situaţiilor clinice excepţionale, cu condiţia ca acestea să fie identificate ca atare, nu doar de un singur medic, ci şi de o echipă”, potrivit unui comunicat al Ordinului.
În descrierea morţii asistate, Ordinul invocă o „datorie de umanitate”, fără a utiliza în mod direct termenul de eutanasiere.
Legea Leonetti din 2005, încă puţin cunoscută, „răspunde mai multor situaţii privind sfârşitul vieţii”, informează documentul intitulat „Sfârşitul vieţii, «moarte asistată» „, emis de către Ordin.
Această lege „autorizează folosirea unor tratamente în doze eficiente pentru ameliorarea durerilor pacientului, cu acordul său, în timp ce aceste doze ar fi putea să îi scurteze restul vieţii”, aminteşte Ordinul.
„Totuşi, legea poate să nu ofere nici o soluţie pentru unele cazuri de agonie îndelungată sau pentru dureri psihice şi/sau fizice care, în pofida tratamentelor, rămân incontrolabile”, notează documentul.
Deşi aceste cazuri sunt „rare, (ele) nu ar trebui să rămână fără răspuns” adaugă Ordinul, recunoscând existenţa unor „situaţii excepţionale care nu sunt luate în considerare” de legea actuală.
„Din respect faţă de demnitatea umană şi pentru a îndeplini o datorie de umanitate, ar putea fi permisă o sedare adaptată, profundă şi terminală, permisă de un colegiu prestabilit„, declară Ordinul.