Ordonanţa de Urgenţă privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial la două zile de la adoptare. DOCUMENT

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Codul Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial, joi seară, la două zile de la adoptarea de către Cabinetul Tudose.
Filip Stan
10 nov. 2017, 17:01
Ordonanţa de Urgenţă privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial la două zile de la adoptare. DOCUMENT

Guvernul arată că promovarea acestei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost determinată în principal de necesitatea implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în programul de guvernare, a elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, a asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri şi a introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi TVA, precum şi de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi.

Monitorul oficial care conţine OUG poate fi consultat AICI

Una dintre principalele prevederi ale Ordonanţei de Urgenţă adoptate în şedinţa de miercuri a Guvernului este reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură contestată mai ales de primari, care spun că vor rămâne fără bani de investiţii, iar unele administraţii locale ar putea intra în incapacitate de plată, Cabinetul Tudose explicând însă că măsura „are scopul să reducă presiunea fiscală asupra veniturilor populaţiei şi, implicit, să contribuie la creşterea nivelului de trai, precum şi să încurajeze mediul de afaceri, în specialîn ceea ce priveşte creşterea investiţiilor”.

Citeşte şi: Mihai Tudose: Măsurile fiscale adoptate sunt sustenabile şi vor produce efecte pozitive pentru România

În domeniul impozitării societăţilor, Ordonanţa de Urgenţă adoptată în şedinţa de miercuri revizuieşte sistemul de impunere a microîntreprinderilor, astfel încât vor beneficia de impozit de 1%  pe veniturile realizate şi IMM-urile care realizează venituri de la 500.000 euro la 1.000.000 euro şi care în prezent plătesc impozit de 16% pe profit.

De asemenea, se elimină condiţia privind realizarea de venituri din consultanţă şi management. În prezent, firmele care obţin venituri din consultanţă şi management pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depăşesc 20% din veniturile totale.

Totodată, se includ în acest sistem şi persoanele juridice care nu intrau sub incidenţa acestui impozit (persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieţei de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc şi din domeniul extracţiei resurselor naturale).

„Măsura este benefică mediului de afaceri având în vedere scăderea sarcinii fiscale şi reducerea costurilor aferente calcului şi administrării impozitului”, susţine Guvernul.

Totodată, Ordonanţa transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaţionale, prin:

– limitarea deductibilităţii dobânzilor;

– introducerea impozitării la ieşire – previne erodarea bazei impozabile în cazul unui transfer de active în afara României;

– consolidarea regulii antiabuz, ce va permite autorităţilor române să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obţinute din aranjamente abuzive;

– introducerea normelor privind societăţile străine controlate (SSC) ce au ca scop împiedicarea evitării plaţii impozitelor prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

În domeniul contribuţiilor sociale obligatorii, modificările vizează atât reducerea cotelor cumulate ale contribuţiilor sociale obligatorii, per total cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, cât şi reducerea numărului contribuţiilor sociale de la de la 9 (angajat şi angajator), la 3, după cum urmează:

– contribuţia de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat;  

– contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat;

– contribuţia asiguratorie pentru muncă, suportată de angajator.

Se stabileşte transferul sarcinii fiscale a obligaţiilor privind contribuţiile sociale obligatorii datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, astfel:

– CAS şi CASS se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajaţi, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, pentru care CAS şi CASS datorate nu pot fi mai mici decât nivelul contribuţiilor sociale aferente salariului minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează acestea, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ;

De asemenea, se stabileşte o cotă suplimentară de CAS (de 4%, respectiv 8%) pentru condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă definite potrivit legii.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) este în cotă de 10%, datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.

Actul normativ prevede şi modificarea modului de stabilire a CAS şi a CASS pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, de exemplu: consultanţi, experţi contabili, medici, persoane fizice autorizate, avocaţi (numai CASS), notari (numai CASS)] sau alte categorii de venituri. Mai exact, acestea nu mai datorează contribuţiile sociale asupra venitului realizat, ci baza de calcul va fi venitul ales, care, în cazul CAS trebuie să fie cel puţin egal cu salariul minim brut pe ţară, iar baza de calcul a CASS va fi salariul minim brut pe ţară.

Se exceptează de la plata CAS persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale numai pentru veniturile realizate din activităţi pentru care, potrivit legii, există obligaţia asigurării în aceste sisteme (ex: avocaţii, notarii, personalul monahal), inclusiv pentru veniturile de natură salarială realizate în domeniile respective (ex. avocaţii salarizaţi, etc.). În prezent, excepţia se aplică pentru orice venit din salariu şi asimilat salariilor, inclusiv persoanelor fizice care au şi calitatea de pensionari al unui sistem propriu de asigurări sociale,  ceea ce generează inechităţi faţă de persoanele care sunt pensionari din sistemul public de pensii.

Se modifică, de asemenea, modalitatea de asigurare în sistemul public de sănătate a persoanelor care au calitatea de pensionari, şomeri, persoane aflate în concedii pentru creşterea copiilor, persoane care obţin ajutoare sociale şi alte categorii de persoane aflate sub protecţia sau în custodia statului. Aceste persoane vor fi asigurate în sistemul public de sănătate, fără plata contribuţiei, dacă nu realizează venituri pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Se introduce „Contribuţia asiguratorie pentru muncă” în cotă de 2,25% datorată de angajatori. Contribuţia asiguratorie pentru muncă este destinată alimentării Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale şi asigurării necesarului pentru plata prestaţiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariaţii, respectiv indemnizaţiile pentru şomaj, indemnizaţiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă şi boli profesionale, susţine Guvernul.   

În domeniul impozitului pe venit, Ordonanţa prevede reducerea cotei de  la 16% la 10%. Astfel, cota de impozitare scade pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii (mai puţin veniturile din dividende, pentru care se menţine cota de impozit de 5%), din pensii, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din premii şi din alte surse.

Guvernul spune că măsura – contestată în special de autorităţile locale – are scopul să reducă presiunea fiscală asupra veniturilor populaţiei şi, implicit să contribuie la creşterea nivelului de trai, precum şi să încurajeze mediul de afaceri, îndeosebi în ceea ce priveşte creşterea investiţiilor.

O altă modificare adusă Codului Fiscal vizează majorarea nivelului venitului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală, după cum urmează:

– de la 1.500 lei (în prezent) la 1.950 lei – limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă, în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere,   

– de la 3. 000 lei (în prezent) la 3. 600 lei – limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv.

Pentru salariaţii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deduceri personale.

Scopul măsurii este să fie menţinut numărul persoanelor care beneficiază de aceste deductibilităţi în condiţiile majorării salariului minim brut pe ţară şi al transferului sarcinii fiscale de la angajator la angajat, susţine Executivul.

Alte modificări fac referire la sancţionarea agentului economic cu refuzul dreptului de deducere a TVA doar în cazul în care există probe că acesta avea informaţii certe despre activitatea firmelor evazioniste cu care a intrat în relaţii comerciale. De asemenea, se extinde confiscarea şi asupra mijlocului de transport pentru cei ce fac evaziune comercializând produse accizabile nemarcate – alcool şi produse din tutun.

OUG privind Codul Fiscal a fost adoptată miercuri într-o şedinţă care s-a desfăşurat în timp ce, în Piaţa Victoriei, câteva sute de persoane protestau faţă de măsurile care vor fi introduse astfel, în principal faţă de transferul plăţii contribuţiilor de la angajator la angajat.

Premierul Mihai Tudose a spus, la începutul şedinţei din Guvern, că este ”o inflamare excesivă” a opiniei publice, el susţinând că măsurile privind externalizarea profitului ”au inflamat nişte multinaţionale”.

Printr-un mesaj postat, joi, pe Facebook, premierul a transmis că măsurile fiscale sunt sustenabile şi vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari.

„Măsurile fiscale adoptate ieri sunt sustenabile şi vor produce efecte pozitive pentru România, inclusiv pensii mai mari. Vă asigur că vom avea suficienţi bani pentru a ne îndeplini atât programul social de creştere a veniturilor cetăţenilor, cât şi investiţiile în infrastructura rutieră, sănătate şi educaţie. Nu ne lăsăm impresionaţi de cei care vor să scoată banii din România. Fac profit pe contribuţia românilor, au venit în România pentru mediul de afaceri favorabil, atunci să ne respecte pentru că şi noi îi respectăm! Fac profit aici, atunci să plătească aici!”, a scris Tudose.

Noile modificări fiscale sunt criticate de către sindicate şi patronate, deopotrivă, precum şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că „marea revoluţie fiscală” se transformă într-o „bulversare fiscală” ce va băga România „într-o aventură economică şi fiscală cu final trist”.

PNL a anunţat în urmă cu două zile că iniţiază moţiune de cenzură şi organizează proteste în stradă, urmare a măsurilor fiscale adoptate de Guvern.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România. Motivul pentru care s-au anulat alegerile în România
Playtech.ro
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile fermierilor
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Dosarele X într-un oraș din România. Fenomene meteo inexplicabile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Președintele Ilie Bolojan a promulgat legea! Se întâmplă chiar în a treia săptămână din luna mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj