Organizaţia „Salvaţi Copiii”, donaţii de 500.000 de lei pentru maternităţile din Moldova

Organizaţia Salvaţi Copiii a donat luni Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna" din Iași și Spitalului Orășenesc Hârlău aparatură în valoare de 23.600 de euro. Acţiunea de astăzi deschide seria unor dotări de peste 115.000 de euro inițiate de Salvaţi Copiii în această săptămână, în care sunt incluse zece unități medicale din zona Moldovei.
Alina Costache
30 iun. 2014, 14:15
Organizaţia

România se menţine și anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalității infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. În regiunea Moldova, raportul este de circa 10,2 la mie, cu recorduri în județele Botoșani (12,4) și Bacău (12). Cifrele rămân disproporționate, cu atât mai mult cu cât, potrivit estimărilor Salvați Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi prin echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.

„În spatele cifrelor se află vieți umane, iar în maternitățile din România prea mulți copii dispar în primele săptămâni de viață. Ne întoarcem astăzi în regiunea Moldovei pentru a dona două echipamente esențiale în primele zile de viață ale micuților născuți înainte de termen și pentru a atrage din nou atenția asupra sprijinului de care avem nevoie din partea oamenilor și a companiilor pentru a putea continua eforturile de salvare a copiilor născuți prematur”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii. Și Andi Moisescu, președintele organizației, a remarcat că „Salvați Copiii a reușit, în ultimii doi ani, să doteze câteva zeci de secții de nou-născuți cu echipamente specifice nașterilor premature. Acestea diferă de la spital la spital, în funcție de specificul fiecărei maternități în parte: singura constantă este prețul ridicat al acestor aparate, pe care spitalele din România, adesea neprioritare pentru bugetul de stat, nu și le pot permite, ceea ce automat se răsfrânge asupra pacientelor și copiilor abia veniți pe lume”.

Echipamentele ce vor fi donate de-a lungul acestei săptămâni au fost alese astfel încât să răspundă necesităților fiecărei unități în parte, astfel:

  • Spitalul Clinic de obstretică-ginecologie „Elena Doamna”, Iași: un aparat de suport respirator
  • Spitalul Orășenesc Hârlău: un incubator nou-născuți
  • Spitalul Judetean de urgență Botoșani: un incubator terapie intensivă
  • Spitalul municipal Vatra Dornei: un incubator de transport
  • Cabinetul medical Pătrăuți: un ecograf portabil
  • Spitalul județean de urgență Neamț: 4 pulsoximetre, un monitor funcții vitale, un cântar bebeluși și o cutie senzori neonatali
  • Spitalul Județean de Urgență Bacău: 2 monitoare funcții vitale și un pulsoximetru
  • Spitalul Municipal de Urgență Roman: o masă radiantă de reanimare, un monitor cardiorespirator, un aspirator secreții, un aparat aerosoli
  • Spitalul Județean de Urgență Vaslui: un aparat de suport respirator
  • Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț: 4 pulsoximetre, un monitor funcții vitale, 4 cutii senzori neonatali, un cântar
  • Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon”, Focșani: un aparat de suport respirator

În cuvintele Marilenei Țubucanu, șef al secției de neonatologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, „fiecare aparat reprezintă o șansă în plus la viață pentru copiii născuți înainte de termen. O maternitate se poate lăuda cu cel mai bine pregătit personal medical, însă, atâta timp cât medicii lucrează cu aparatură învechită, pe alocuri nefuncțională, eforturile lor devin zadarnice. Iar acest fapt este valabil mai ales când vine vorba de prematuri: în cazul lor orice defecțiune a echipamentelor, orice complicație se poate dovedi fatală”.

Reamintim că, în cursul anului 2013, Salvaţi Copiii a reuşit să doteze, prin campania pentru reducerea mortalităţii infantile „Bun venit pe lume”, 18 maternități şi secţii de nou-născuți.  Datorită generozității companiilor și persoanelor fizice, în acest an vom investi 2.730.000 de lei în dotarea altor 29 de maternități și secții de nou-născuți din Pitești, Bacău, Brașov, București, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Hunedoara, Iași, Hârlău, Târgu-Mureș, Piatra-Neamț, Petroșani, Roman, Ploiești, Sibiu, Botoșani, Vatra-Dornei, Arad, Timișoara, Vaslui, Focșani, Cluj-Napoca, Oltenița și dezvoltarea de programe de educaţie și suport pentru 5.000 de beneficiari din comunități defavorizate.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 24 de ani de activitate, peste 1.007.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.
Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care a fost demolată și va fi transformată într-un complex comercial. Era un simbol pe vremea comunismului, dar ulterior a ajuns în paragină
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Descoperire îngrijorătoare despre vaccinurile anti-Covid. Atenție mare la inimă!
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Judecătorii au decis. Avocata lui Călin Georgescu a făcut anunțul: O situație absolut halucinantă
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Spitalul Cantacuzino amendat pentru nesiguranta deșeurilor periculoase după furtul de resturi umane
MediaFlux
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane