Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei, a început în acest an cu o zi mai devreme, respectiv în 31 iulie, şi se va încheia în 15 august, potrivit Mediafax. În acest post, credincioşii vor putea mânca peşte în 6 august, în ziua praznicului Schimbării la faţă. De asemenea, sâmbăta şi duminica este dezlegare la ulei şi vin.
Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din august: Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului, a explicat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”.
Postul Adormirii Maicii Domnului a fost fixat în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului era diferită: cei din Antiohia posteau o zi, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile. Existau şi creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, în 1166, la un sinod ţinut la Constantinopol şi condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.