Purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale americane, Josh Earnest, a declarat că guvernul american dispune de sute de ore de supraveghere asupra obiectivului vizat de operațiunea din ianuarie, inclusiv o supraveghere ”aproape continuă” în ultimele zile anterioare operațiunii.
Doi ostatici occidentali ai Al-Qaida, un american și un italian, au fost uciși din eroare în luna ianuarie, în cursul unei operațiuni americane la granița afgano-pakistaneză, în timp ce o altă operațiune a permis eliminarea purtătorului de cuvânt al rețelei extremiste, Adam Gadahn, un american convertit la islam.
Citeşte şi Românul dispărut în Burkina Faso, răpit de un presupus membru Al-Qaida
Președintele SUA, Barack Obama, a declarat ulterior că ”își asumă deplină responsabilitate” pentru această tragedie și a prezentat condoleanțe familiilor celor doi ostatici.
Americanul Warren Weinstein, angajat în domeniul umanitar, a fost răpit de Al-Qaida la 13 august 2011 în Pakistan, la domiciliul său din Lahore (est), în timp ce italianul Giovanni Lo Porto, și el lucrător umanitar, a fost dat dispărut în Pakistan în 2012.