OTV, amendat de CNA chiar dacă nu mai are licenţă. Cauza, abaterile în campania pentru parlamentare

OTV, care nu mai are licenţă audiovizuală începând de marţi, a fost amendat joi de CNA cu suma de 100.000 de lei, din cauză că pe 9 decembrie, ziua votului pentru alegerile parlamentare, a continuat campania electorală, fapt interzis de legislaţia audiovizualului.
Romania TV
24 ian. 2013, 13:26
OTV, amendat de CNA chiar dacă nu mai are licenţă. Cauza, abaterile în campania pentru parlamentare

Sancţiunea a fost propusă de Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Propunerea acesteia a generat o întrebare din partea membrilor CNA care au dorit să ştie dacă mai este posibilă aplicarea unei amenzi postului OTV, în condiţiile în care acestuia i-a fost retrasă licenţa audiovizualului în şedinţa Consiliului de marţi, 22 ianuarie, iar televiziunea lui Dan Diaconescu şi-a încetat emisia în aceeaşi zi.

Reprezentanta Departamentului Juridic al Consiliului Naţional al Audiovizualului a menţionat că, din punctul său de vedere, aplicarea unei astfel de amenzi nu este posibilă.

„Opinia mea este că nu se poate acorda amendă pentru că la data emiterii actului, astăzi, radiodifuzorul nu mai există, chiar dacă el a existat la data săvârşirii faptei. Este principiul de drept prin care actul administrativ este prezumat legal întotdeauna”, a spus aceasta. „Asta înseamnă că OTV nu poate fi considerat vinovat până la pronunţarea instanţei. Dacă suntem acţionaţi în instanţă, nu vom intra pe fond, vom pierde prin excepţie”, a mai spus aceasta.

„Dezbatem, de fapt, un viciu de procedură. Sunt trucuri avocăţeşti. Dacă mă fac că nu văd asta… Am luat în calcul că datele pot anticipa un viciu de procedură. Ca manager al acestei instituţii îmi asum, adică, dacă pierd acest proces, îl asum. Îmi asum pierderea acestui proces sau, după creierul meu, câştigarea lui”, a spus, în schimb, Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Pe de altă parte, Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, a spus că societatea Ocram Televiziune SRL, care a deţinut licenţa OTV, există în continuare, chiar dacă televiziunea nu mai emite.

În acest context, sancţiunea propusă de Laura Georgescu – amendă în cuantum de 100.000 de lei – a fost adoptată de membrii Consiliului cu 8 voturi „pentru” (Lornad Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Valentin-Alexandru Jucan şi Christian Mititelu) şi două voturi „împotrivă” (Narcisa Iorga şi Florin Gabrea).

Pe de altă parte, tot în şedinţa de joi, CNA a decis să amendeze cu câte 30.000 de lei Antena 3 şi B1 TV şi să someze public România TV.

După mai multe runde de vot cauzate de faptul că numărul insuficient de voturi a împiedicat adoptarea vreunei propuneri de sancţiune, posturile B1 TV şi Antena 3 au fost sancţionate cu câte 30.000 de lei fiecare. Pentru amenda aplicată postului Antena 3 au votat Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Laura Georgescu, Cristina Trepcea şi Valentin Jucan, iar votul „împotrivă” şi l-au exprimat Monica Gubernat, Christian Mititelu, Răsvan Popescu şi Viorel Vasile Buda.

Deoarece propunerea iniţială de sancţionare a postului B1 TV cu o amendă de 20.000 de lei a fost respinsă din cauza neîntrunirii numărului de voturi, Monica Gubernat, membru al CNA, a propus aplicarea unei amenzi de 30.000, ca şi în cazul Antenei 3. Propunerea acesteia a fost adoptată cu şase voturi „pentru” (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu şi Cristina Trepcea) şi patru voturi „împotrivă” (Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Narcisa Iorga şi Florin Gabrea).

Narcisa Iorga a considerat că decizia este „tributară politic şi părtinitoare” postului Antena 3, care a încălcat, la fel ca OTV, aceleaşi articole din Legea audiovizualului şi din Decizia CNA, cu privire la reflectarea campaniei electorale. „OTV şi Antena 3 sunt la fel de vinovate făcând propagandă eficientă în favoarea unui partid”, a spus Narcisa Iorga, considerând că ambele posturi trebuie să fie amendate cu câte 100.000 de lei.

„Consider că decizia luată cu majoritate de voturi este una semnificativ politică, anume de a proteja interesele postului de televiziune Antena 3 şi implicit menţionez că am propus amendarea posturilor OTV şi Antena 3 în acelaşi cuantum de 100.000, apreciind că ambele posturi au facut propagandă în ziua votului doar în avantajul unui competitor electoral, fără respectarea obligativităţi pluralismului de opinii, anume PPDD şi respectiv USL. De asemenea, am propus sancţiuni de 50.000 de lei pentru B1 şi România TV pentru dezechilibrele înregistrate de aceste două posturi în reflectarea alegerilor parlamentare. Majoritatea membrilor CNA însă au dorit să demonstreze că posturile B1 şi Antena 3 au comis abateri la fel de grave, ceea ce este contrazis, practic, de realitate întrucât Antena 3 şi OTV au avut abateri similare”, a afirmat, ulterior, Narcisa Iorga, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX.

 

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
I se spune ”râul fierbinte”. Locul spectaculos de pe glob unde temperatura apei ajunge la peste 80 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Mare atenție la banane. Detaliul care face diferența
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Macron îl corectează pe Trump în discuțiile din Biroul Oval despre ajutorul european pentru Ucraina
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe