OUG 33 din 2017 privind modificarea modului de numire a conducerii ANCOM, adoptată tacit de Camera Deputaţilor

Ordonanța de urgență nr. 33/2017, care prevede că președintele și vicepreședinții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații sunt aleși de Parlament, la propunerea Guvernului, a fost adoptată tacit marți de plenul Camerei Deputaților.
Iulian Tudor
03 oct. 2017, 14:32
OUG 33 din 2017 privind modificarea modului de numire a conducerii ANCOM, adoptată tacit de Camera Deputaţilor

Ordonanța prevede că ANCOM este condusă de un președinte și doi vicepreședinți, numiți pe baza propunerii Guvernului de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.

Propunerile nominalizează candidați pentru cele trei funcții și se înaintează Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 30 de zile de la data vacantării funcțiilor, stipulează actul normativ.

Potrivit expunerii de motive, înainte de apariția acestei ordonanțe, legislația stabilea că șefia ANCOM este asigurată de către un președinte și doi vicepreședinți numiți de către președintele României, la propunerea Guvernului.

„Măsura este justificată de necesitatea corelării între statutul juridic al ANCOM, de autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub controlul parlamentar, și modalitatea de numire a conducerii acestei autorități. Totodată, această soluție legislativă oferă cele mai importante garanții de independență, coerență și stabilitate funcțională a ANCOM”, explică Guvernul în expunerea de motive.

Camera Deputaților este prima Cameră sesizată pentru acest proiect, iar Senatul este for decizional.

Spynews
Cum arată acum Larisa, femeia cu care Bogdan de la Ploiești a fost căsătorit. Seamănă perfect cu Cristina Pucean, actuala iubită / FOTO
Bzi.ro
Irina Columbeanu uimește cu talentul ei în materie de fashion! Fiica Monicăi Gabor ar putea face carieră din asta!
Fanatik.ro
Orașul care devine centrul industriei de apărare a României. Se vor dezvolta două uzine importante și se vor repara aici vehicule ale armatei
Capital.ro
Proprietarii de apartamente îi obligă! Cei care stau în chirie au INTERZIS
Playtech.ro
ȘOCANT cum arată Adelina Chivu la 42 de ani. Doamne, soția lui Cristi Chivu a ajuns de nerecunoscut și cât de superbă era
DailyBusiness
S-A AFLAT ACUM! Cum cresc cele 4,6 milioane de pensii publice
Adevarul
De ce ar fi dispărut Vasi, pisica mascotă a Aeroportului Otopeni. „Sunt zeci de oameni care o caută…”
Spynews
Ema Oprișan, mesaj dureros după ce ar fi fost părăsită de Răzvan Kovacs, tatăl copilului! Ce a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii: "Te simți nevăzut și neauzit..." / FOTO
Spynews
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, din nou în sala de judecată! Vedeta, declarații exclusive despre noul proces
Evz.ro
Pensia unui miliardar, după recalculare. Ce face cu banii de la stat
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Cauza morții tatălui lui Cătălin Măruță. De ce a murit Constantin Măruță, de fapt
Playsport.ro
Gestul total neașteptat al miliardarului Țiriac. De ce i-a cerut supercampioanei Ionela Cozmic să returneze mașina Hyundai la câteva zile după ce a primit-o
kanald.ro
Elevii ar putea avea parte de o nouă zi liberă în 2025, între probele de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat
Capital.ro
Dincă, nevinovat?! Cutremur în dosarul Caracal. Bunicul Luizei a recunoscut tot
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
substantial.ro
Forțele ruse pregătesc o contraofensivă în regiunea Kursk, anunță CIA
MediaFlux
PREVIZIUNILE lui Donald Trump. Vorbește despre al treilea RĂZBOI MONDIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...