EUROVISION 2014: Artistul Ovi a compus şi produs piesa „Miracle”, pe care o va prezenta spre participarea la Eurovision-ul din 2014, informează PR Artists & Events.
„Este o compozitie scrisă de mine şi Phillip Halloun (originar din Copenhaga, care a participat anul trecut la Eurovisionn, danez ca şi artist/autor). Piesa se numeşte „Miracle” şi sper ca numele să însemne şi un „miracol” pentru România. Mai exact, îmi doresc ca, pentru prima oară, să câştigăm Eurovizionul, şi este în duet, tot cu Paula Seling. Noi ne-am dorit să reedităm succesul din 2010 şi chiar să-l depăşim. În schimb, am promis că nu vom face acest lucru doar dacă voi reuşi să scriu o piesă la fel sau chiar mai bună decât cea de acum 3 ani. Consider ca am reuşit, sunt foarte mulţumit de varianta finală a piesei, de producţie (am colaborat cu cei de la Beyond 51), de vocal performance-ul nostru şi pot spune că suntem pozitivi”, a declarat Ovi.
Ovi este cel care a compus şi interpretat, alături de Paula Seling, piesa „Playing with fire„, cea care ne-a dus ţara pe locul 3, la cel mai mare concurs de muzică, Eurovizion.