Ovidiu Folcuţ: „Despre rolul familiei şi al profesorilor în alegerea carierei”

Două studii relativ recente, unul al Institutului de Științe ale Educației – ”Cultura elevilor și învățarea” și altul al D&D Research – ”Măsurarea structurată a percepțiilor, nevoilor, atitudinilor și elementelor decizionale privind educația universitară” atrag atenția asupra rolului părinților/familiilor și profesorilor în alegerea carierei pe care tinerii o vor urma. Acest lucru se întâmplă fie pentru că părinții și/sau profesorii influențează direct decizia copiilor, fie prin faptul că aceștia reprezintă pentru tineri, un model de reusită în viață, influențând indirect opțiunile acestora. Studiul Institutului de Științe ale Educației (ISE) relevă faptul că pentru aproximativ 61% dintre elevi, modelul de reușită în viață provine din ”familia lărgită” plus ”profesori” – pondere rezultată din însumarea procentelor aferente celor două categorii.

Același procent, chiar dacă ponderile pe categorii sunt altele, iar metodologiile de cercetare diferite, rezultă și în cazul studiului D&D Reserch, ceea ce ne întărește convingerea că familia și scoala au un rol definitoriu în ceea ce privește viitorul tinerei generații, chiar dacă societatea s-a schimbat radical, iar cel mai adesea suntem tentați să-I criticăm pe cei ce aparțin așa numitelor generații Y sau Z și să spunem că aceștia nu apreciază eforturile familiilor lor sau ale scolii, la modul general. Dar tocmai pentru ca nivelul de influența al acestor categorii este atât de mare, merită să ne aplecăm mai cu atenție, asupra câtorva afirmații inserate în cadrul Studiului ISE, afirmații care aparțin fie unor profesori, fie unor elevi, dar care conduc, în bună măsură, la același fel de concluzii și care ne obligă să conștientizăm responsabilitatea imensă pe care atât familia, cât și scoala o au în formarea și alegerile noilor generații. Astfel, spre exemplu, una dintre afirmațiile unui profesor, sublinia faptul că: influența familiei este foarte importantă și acest lucru se vede în parcursul educațional al elevilor, dar, din păcate, nu toți părinții au posibilitățile financiare, în acest sens, sau, pur și simplu nu au timp pentru copiii lor. Sau, o alta similară – părinții nu mai au timp pentru copii pentru că fac bani, iar copiii sunt lăsați de izbeliște…Coroborând afirmațiile menționate anterior, cu povestea noului CEO al Google, indianul Sundar Pichai (ajuns în vârful ierarhiei la 43 de ani, dar provenind dintr-o țară și o familie cu un nivel de trai modest și pentru care, atunci când a obținut bursa la Stanford University, tatăl său a plătit biletul de avion de 1000 de dolari, cu echivalentul salariului pe un an, din economiile familiei, după ce nu a reușit să obțină un împrumut în acest sens), înțelegem că nu suntem niciodată prea săraci pentru a investi în educația copiilor nostri. Cu siguranță, educația de calitate nu poate fi ieftină, dar nici inabordabilă, dacă există determinarea necesară.

O alta categorie de afirmații, ale profesorilor, reflectă atitudinea familiei față de vocația și aptitudinele copiilor și subliniază faptul că părinții ar trebui să fie mai realiști și să nu le ceară acestora performanțe în domenii pentru care aceștia nu au aptitudini sau interes. Oarecum același tip de abordare, rezultă și din răspunsul unuia dintre copii, care spune extreme de simplu, dar de explicit, totodataă, ca nu îi întelege pe adulți, deoarece aceștia fac ceea ce nu le place și nu le iese bine … Aici intervine un element cheie, determinant pentru viitorul tinerilor. Există un așa numit conflict, între dorințele părinților și aspirațiile tinerilor. Pe de o parte, părinții, mânați de cele mai bune intenții, consideră apriori, că din perspectiva experienței de care dispun, știu mai bine decât proprii copii ceea ce este mai bine pentru aceștia, fără a încerca să descopere, încă de timpuriu, care sunt aptitudinile de care aceștia dispun și dacă au vocatie pentru cariera pe care au profilat-o pentru ei. Pe de altă parte, tinerii, aflați în perioada în care neaga cu ușurință, chiar și cele mai evidente lucruri sunt tentați deseori să refuze orice recomandare venită din partea familiei, din varii motive, subiective sau obiective, pentru ei sistemul de valori fiind diferit, iar așteptarile imediate mult mai mari. Din acest tip de poziționare, rezultă deseori un (aparent) conflict.

Rolul părinților este, fără îndoială, extrem de important în viitoarea cariera a copiilor și, cu siguranță, orice părinte și-ar dori să știe că această carieră va fi una de succes și care se potrivete tânărului(-ei). Ar fi un nonsens ca un părinte să își dorescă o anumită carieră pentru copilul său, doar pentru că el si-ar fi dorit cândva să urmeze acea carieră și nu a reusit (poate tocmai pentru că părinții săi nu i-au permis acest lucru), iar propriul copil să fie nefericit și să nu performeze apoi, în întreaga sa carieră profesională, doar pentru că nu el(ea) a ales-o. Obligația părinților este tocmai aceea de a descoperi, cât mai timpuriu posibil, care este vocația propriului copil și a-l ghida pe acesta pe respectivul drum. Important este și să-l determine pe acesta să-și pună singur întrebarea cu privire la propria carieră, iar răspunsul să vină, în mod firesc, din interior, după ce a fost ajutat să experimenteze, să exploreze, să descopere … pentru a dispărea astfel sentimentul de frustrare pentru impunerea unei cariere sau de refuz față de o alegere care (poate aparent) nu este a sa.

Alte articole

Tudorel Toader, cel mai bine plătit rector din România, a dat statul în judecată pentru a primi retroactiv sute de mii de lei