Ozana Barabancea a slăbit spectaculos după operaţia de micşorare a stomacului GALERIE FOTO

Ozana Barabancea a slăbit deja mai mult de 15 kilograme după operaţia de micşorare a stomacului şi este tare mândră de felul în care a evoluat după intervenţie.
Romania TV
05 sept. 2017, 14:50
Ozana Barabancea a slăbit spectaculos după operaţia de micşorare a stomacului GALERIE FOTO

Ozana Barabancea s-a operat în urmă cu 2 luni şi vrea să ajungă la o greutate de 65 de kilograme, iar pentru asta face eforturi să se abţină de la lucrurile care i-ar zădărnici „misiunea”.

„Pentru mine, această operaţie este o binecuvântare şi îi mulţumesc domnului doctor Rubin Munteanu că m-a convins să mă operez, fără să mă forţeze în vreun fel. Eu am intrat în sala de operaţie perfect convinsă că va fi bine. Am spus Tatăl Nostru cu voce tare şi am ştiut că intervenţia va fi o reuşită. Mi-am programat psihicul pentru ca totul să fie foarte bine. Mă bucur din toată inima că am făcut această operaţie de micşorare de stomac!.

Am pofte, dar mănânc puţin şi mestec mult şi bine. Mi-am schimbat gusturile. Dar accept cu bucurie orice schimbare provocată de operaţie. Voi trece cu bine peste toate. Sunt optimistă. Sunt credincioasă. Sunt fericită”, a spus Ozana Barabancea.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Trecerea pe sub masă în Vinerea Mare. Ce semnifică și cum să treci corect pentru a primi binecuvântare
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Veste uriașă despre Schumacher. Imaginea care face furori
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Un microbuz s-a scufundat în Dunăre! S-a activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Ce se întâmplă cu facturile la energie după 1 iulie. Anunțul care vizează milioane de români
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren