Pacient internat la Psihiatrie, urmărit penal după ce a sugrumat un coleg de salon

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Covasna, este urmărit penal pentru omor calificat, fiind arestat preventiv, după ce şi-ar fi sugrumat colegul de salon cu un cearşaf
Romania TV
16 dec. 2013, 17:59
Pacient internat la Psihiatrie, urmărit penal după ce a sugrumat un coleg de salon

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, procurorul Marcel Antonescu, a declarat, luni, că a fost începută urmărirea penală faţă de un bărbat din judeţul Covasna pentru omor calificat, acesta primind, vineri, mandat de arestare preventivă pentru 29 zile.

Conform sursei citate, bărbatul are 35 de ani şi este din judeţul Covasna. În urmă cu câteva nopţi, acesta şi-ar fi sugrumat colegul de salon, un bărbat de 70 de ani, care era imobilizat la pat, potrivit procurorului Marcel Antonescu.

Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a menţionat că agresorul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Covasna din municipiul Sfântu Gheorghe, Andras-Nagy Robert, a declarat, luni, că, în paralel cu acheta Parchetului, a fost deschisă şi una internă în cadrul unităţii medicale, iar rezultatele vor fi comunicate în zilele următoare.

DailyBusiness
Cât costă clătita Dubai, cel mai "vânat" desert la târgul de Crăciun din Capitală. Prețuri extravagante la toate produsele
Spynews
Horoscop vineri, 29 noiembrie 2024: Balanțele se bucură de succes profesional
Bzi.ro
Cristian Terheș aruncă bomba: „USR și Elena Lasconi au fraudat alegerile în primul tur!”
Fanatik.ro
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu buletin. Aveți termen 15 zile. Amendă 150 de lei, fără excepții
Playtech.ro
Ce este CCR și ce rol are instituția: totul despre judecătorii care au decis renumărarea voturilor alegerilor
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Adevarul
Reacția unui jurnalist de investigații, după ce tatăl său a votat pentru ultranaționalistul Georgescu
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Simona Halep, mesaj de revoltă după decizia ITIA în cazul jucătoarei poloneze Iga Swiatek. Românca s-a simțit neîndreptățită: ”A făcut totul să mă distrugă”
Spynews
După blefaroplastie, CRBL se pregătește pentru o nouă intervenție! A început deja pregătirile: ”Am auzit de ea de la femei”
Evz.ro
Actualizarea Windows care îți blochează laptopul. Cele mai cunoscute modele, afectate
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis de
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se declară banii la ANAF, cu tot cu date despre mașină și CNP. Document obligatoriu în fiecare lună
StirileBZI
Instanța a decis majorarea pensiilor! Cine va lua mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
BfV Formează o Echipa Operativă pentru a Preveni Amestecul Străin în Alegerile Germane
MediaFlux
Călin GEORGESCU a DEZVĂLUIT totul! LEGĂTURA BANILOR de campanie și FLORIN RISTEI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Somnul neregulat mărește riscul de AVC și criză cardiacă