Pacienţii de la sate din Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa vor beneficia de consultaţii fără a se deplasa la oraş

Aproape 200 de medici de familie din mediul rural din județele Brăila, Galați, Tulcea și Constanța au primit echipamente portabile pentru diverse analize și au fost instruiți cum să le folosească, astfel încât bolnavii cronici nu vor mai trebui să parcurgă zeci de kilometri până la oraș pentru a-și efectua diverse analize.
Iulian Tudor
21 dec. 2015, 13:32
Pacienţii de la sate din Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa vor beneficia de consultaţii fără a se deplasa la oraş

Rezultatele acestor analize vor fi transmise în format electronic la peste 500 de medici specialiști din țară, pentru a obține opiniile de specialitate necesare în diagnosticarea pacienților, au anunțat, luni, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, în cadrul conferinței de presă prilejuite de închiderea proiectului „Creșterea calității actului medical în zonele rurale prin implementarea unui sistem informatic de Telemedicină”.

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a apreciat buna colaborare, în cadrul acestui proiect, dintre Ministerul Sănătății și STS și a mulțumit Agenției pentru Comerț și Dezvoltare a SUA, care a pus la dispoziție, în mod gratuit, un studiu de fezabilitate ce a stat la baza demarării proiectului.

„Acest proiect se încadrează într-unul dintre conceptele care definesc și guvernarea noastră, respectiv medicina centrată pe pacient. Scopul este de a veni noi către pacient, nu de a-l purta peste munți și văi, ci de a putea să îi oferim o medicină de calitate, acolo unde are domiciliul, iar acest proiect tocmai acest lucru îl realizează. Numărul mare de medici implicați și numărul mare de potențiali pacienți cred că îl recomandă întru totul”, a declarat ministrul, în cadrul conferinței de presă.

Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, general Marcel Opriș, a declarat că STS a răspuns nu doar de asigurarea condițiilor tehnice de găzduire ale sistemelor, ci s-a implicat și în derularea achiziției. El a apreciat că prin acest proiect va crește și rolul medicului de familie.

„Ne găsim la sfârșitul unei acțiuni care, după opinia mea, deschide o cu totul și cu totul altă epocă în România. Este o diferență notabilă față de ceea ce noi tot clamam până acum că este telemedicina. În domeniul urgențelor există foarte multe instrumente electronice. Sigur, nu aș vrea să critic celelalte instrumente, practic în aceste zile noi vă aducem la cunoștință și celălalt mare proiect, care este un gigant: echiparea a peste 1.800 de mașini de urgență medicală din România cu dispozitive electronice, care vor permite schimbul de informații, (…) dar acest proiect este, prin tehnologie, o apropiere de cetățean. Dacă vreți, cred că este reinventarea dispensarului de pe vremuri”, a precizat el.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc a afirmat că proiectul este unul important pentru sistemul sanitar românesc și se înscrie în tendințele actuale ale medicinei moderne la nivel internațional, unde telemedicina se impune tot mai mult ca instrument util. El a atras atenția că în baza acestui proiect a fost asigurată posibilitatea unei extinderi ulterioare a sistemului la nivel național.

„Prin acest sistem se obțin beneficii evidente: pacienții vor beneficia de un consult de specialitate, nu este nevoie de trimiterea nejustificată a acestor pacienți la unele spitale sau ambulatorii de specialitate — trimitere care este uneori foarte dificilă în această zonă geografică a țării. Acest instrument permite o evoluție a nivelului profesional al medicilor de familie”, a explicat el.

Directorul medical al proiectului, Petru Melinte, a subliniat că este vorba despre o premieră mondială, în condițiile în care au mai existat proiecte pilot sau sisteme similare, inclusiv în SUA, dar nu în sistemul de stat, ci în cel privat. El a menționat că valoarea inițială a proiectului a fost de 82 de milioane de lei, dar în urma licitației electronice suma de implementare a fost diminuată la 63 milioane de lei.

Prin acest proiect, cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007 — 2013, au beneficiat de pregătire 198 de medici de familie din zonele rurale ale județelor Brăila, Galați, Tulcea și Constanța, aceștia urmând să primească suportul medicilor specialiști prin intermediul sistemului de telemedicină. În acest sens au fost instruiți 510 medici specialiști, atât din județele menționate, cât și din centre universitare din București, Craiova, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș și Iași.

Echipamentele distribuite medicilor de familie, prin acest proiect, sunt toate portabile, fiind vorba despre: scaner cu ultrasunete, electrocardiograf, monitor funcții vitale, spirometru, analizor. Echipamentele medico-informatice permit efectuarea analizelor la nivelul cabinetelor medicilor de familie și transmiterea rezultatelor în format electronic, la care se pot atașa și alte informații de ordin medical.

Sistemul informatic de telemedicină este integrat cu Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (cardul electronic al pacientului, rețeta electronică, dosarul electronic al pacientului, sistemul informatic unic integrat), asigurându-se interoperabilitatea acestora la nivelul cabinetelor medicale. Telemedicina este una din componentele strategiei de e-Sănătate a Comunității Europene, iar Sistemul Informatic de Telemedicină pentru zonele rurale propune realizarea unei conexiuni între cabinetele medicilor de familie și medicii specialiști din spitalele județene și se va axa pe consultații de specialitate la distanță pentru patologii cronice.

Citeşte şi Programe suplimentare în sistemul de sănătate. Ministrul Achimaş vrea prevenţie în zona medicinei dentare la copii

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri