Palatele politicienilor români VIDEO

Lucrează la stat și au palate de sute de metri pătrați la care bugetarul român nu poate nici măcar să viseze. Câţiva foşti sau actuali demnitari au case care ar putea să stârnească invidia celor mai bogaţi dintre români.
Romania TV
04 iul. 2013, 13:00
Palatele politicienilor români VIDEO

Fostul ministru al Economiei se poate simți ca un rege. Acasă la Adriean Videanu înseamnă un palat de peste 1.300 de metri pătari pe malul lacului Snagov. Vila fostului demnitar este construită pe un teren care măsoară 5.400 metri pătrați, are ieșire către lac și trepte din marmură.

Nici vicepremierul Liviu Dragnea nu se poate plânge de avere. Reședința pe care familia Dragnea o are în inima Alexandriei se întinde pe două străzi, iar vecinii de cartier se uită la impresionanta construcție cu admirație și cu invidie în același timp. Pe lângă vila din Alexandria, Liviu Dragnea se mai laudă, în declarația de avere, cu terenuri intravilane de aproximativ 8.000 de metri pătrați.

Liberalul Cristian Bușoi, proaspăt numit șef al CNAS, are o bijuterie de casă în centrul oraşului Drobeta Turnu-Severin. Imobilul vechi de aproape un secol se află chiar lângă sediul Consiliului Județean și are aproape 1000 de metri pătrați. Familia Bouşoi nu locuieşte însă în această clădire. Aici funcționează în prezent o clinică mdicală privată.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Trucul care albește lenjeria de pat. Ingredientul banal care e folosit de gospodinele pricepute
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. Au apărut documentele. Anunțul CNSAS
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Când a fost cel mai greu de trăit în România. Trei momente negre din istoria economică recentă marcate de sărăcie, foamete, șomaj
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Medicamentele care lipsesc din farmacii. Este o criză uriașă
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiează de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Caracal. Anunțul făcut de mama Luizei Melencu: S-a conectat...
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Trump promite acțiuni controverse din prima zi a noului mandat la Casa Albă
MediaFlux
Guvernul, obligat să rectifice ”ordonanța trenuleț”. Angajații care au acum de câștigat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mașina electrică vs automobilul cu combustie: cât se poate supraviețui în ger? (Video)