Palatul Buckingham a anunţat data la care va fi încoronat regele Charles al III-lea. Pentru prima oară după mai bine de 120 de ani ceremonia va avea loc într-o sâmbătă

Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc sâmbătă, 6 mai 2023, la Westminster Abbey, a anunțat marţi Palatul Buckingham.
Daniel Spătaru
11 oct. 2022, 20:31
Palatul Buckingham a anunţat data la care va fi încoronat regele Charles al III-lea. Pentru prima oară după mai bine de 120 de ani ceremonia va avea loc într-o sâmbătă

Camilla, Regina Consoartă, va fi alături de Rege și va fi, de asemenea, încoronată în cadrul ceremoniei istorice. Regele Charles a devenit monarh când mama sa, regretata regină Elisabeta a II-a a murit, dar încoronarea va marca o sărbătoare simbolică a noii sale domnii. Cu multă tradiție și ritual, Regele va fi uns ca suveran și îi va fi pusă o coroană pe cap.

Încoronarea de anul viitor va fi prima după aproape 70 de ani – ultima fiind pentru Elisabeta a II-a în iunie 1953 – și prima ținută într-o sâmbătă de la Edward al VII-lea, în 1902.

Palatul Buckingham a indicat că ceremonia va combina vechiul și modernul – spunând că va fi „înrădăcinată în tradiții de lungă durată”, dar „va reflecta şi rolul monarhului de astăzi și va privi spre viitor”.

Citeşte şi Regele Charles al III-lea ar putea sta doar patru ani pe tron. Previziune sumbră pentru monarh

Camilla, Regina Consoartă, va fi încoronată ca parte a serviciului, într-o ceremonie similară, dar mai simplă, odată cu încoronarea Regelui.

Regele Charles va împlini 74 de ani la încoronare, fiind astfel cel mai în vârstă nou monarh care va primi coroana. Data va fi și cea de-a patra zi de naștere a nepotului său Archie, fiul prințului Harry și al lui Meghan.

Încoronările au fost ținute la Westminster Abbey, din Londra, de mai bine de 900 de ani, biserica medievală fiind decorul pentru o ceremonie care este un amestec de simbolism religios și constituțional, scrie BBC. Arhiepiscopul de Canterbury va oficia ungerea, binecuvântarea și sfințirea regelui Charles.

Citeşte şi Ce se află deasupra sicriului Reginei. Coroana de flori are un simbolism deosebit, ce bilet i-a lăsat Regele Charles printre petale

Slujba de încoronare a Elisabetei a II-a a durat aproape trei ore, dar surse regale sugerează că ceremonia de anul viitor va fi mai scurtă, mai diversificată și cu un număr mult mai mic de invitați.

În 1953 au fost construite standuri temporare în interiorul Westminster Abbey, care au permis accesul a 8.000 de oaspeți în interior. Dar, capacitatea actuală a Mănăstirii este de aproximativ 2.200, ceea ce probabil va fi limita pentru anul viitor.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie copt cozonacul ca să nu se ardă deasupra. La câte grade trebuie setat cuptorul electric sau pe gaz
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Fără pic de RUȘINE! Vedeta care a îndrăznit să iasă în public cu nurii la vedere! Imaginile sunt... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Acord pentru o viitoare pandemie! OMS a pregătit deja totul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți