Pandemia s-a încheiat şi la Disneyland, personajele au ieşit din „carantină” după doi ani. Sunt permise din nou îmbrăţişările, spre fericirea copiilor şi disperarea haterilor

Vizitatorii de la Disneyland nu mai sunt obligaţi să păstreze distanţa faţă de Mickey Mouse, de luni fiind ridicate restricţiile anti-Covid. „Această interacțiune personală, unu-la-unu poate fi cea mai puternică ofertă pe care o are compania Walt Disney”, justifică oficialii ridicarea restricţiei.
Daniel Spătaru
19 apr. 2022, 12:55
Pandemia s-a încheiat şi la Disneyland, personajele au ieşit din

De mai bine de doi ani, de când a început pandemia, locuitorilor blănoşi de la Disneyland le-a fost interzis să interacţioneze cu vizitatorii. Parcul californian a fost închis timp de 14 luni. Când a fost redeschis în aprilie anul trecut, cu modificări ample legate de sănătate, Mickey și Minnie și confraţii lor lor au fost însă ținuţi la distanță de vizitatori. Fără îmbrățișări. Fără autografe. Niciun secret șoptit la urechile celor mici. Doar fluturând cu mâna de departe, fapt care le-a deranjat atât de tare pe unele familii încât și-au anulat sau amânat vizitele aici.

De luni, 18 aprilie, toate restricţiile au dispărut, spre mirarea părinţilor şi bucuria copiilor.

Citeşte şi Când apare Disney Plus în România. Reprezentanții companiei au făcut anunțul oficial

Rory, în vârstă de 2 ani, și-a îndreptat privirea spre cineva care venea după colț în pantaloni roșii și mănuși mari și albe. Urlând, fetiţa s-a ridicat de pe trotuar și a alergat spre el cu brațele întinse. Mama, tatăl și unchiul ei au urmărit-o fericiţi și s-au chinuit să-și deblocheze iPhone-urile pentru a surprinde o fotografie cu îmbrățișarea lor. Da, așa este: îmbrățișările au revenit. „Cheese! Cheese!”, a strigat Rory către părinţii „paparazzi”, în timp ce Mickey a îngenuncheat și a început să frece nasul de ea. Mama lui Rory, Alyssa Sutherland, și-a șters o lacrimă. „Așteptam și așteptam ca interacțiunea cu personajele să revină”, a spus doamna Sutherland, menționând că familia a călătorit în California de Sud din Lethbridge, Canada„, se arată într-un reportaj realizat de The New York Times.

Mickey avea şi el, fără îndoială, nevoie de o îmbrățișare. Pe lângă efectele persistente ale pandemiei, Disney a fost tulburat în ultima lună de războaiele culturale. Angajații s-au revoltat din cauza tăcerii inițiale a companiei cu privire la o lege anti-LGBTQ, iar protestele de dreapta au izbucnit după ce compania a luat poziţie. În acest moment hiperpartizan, ambele părți au divizat Disney, ceea ce a dus la niște momente deloc magice în jurul unui brand care ar trebui să simbolizeze ideea de „fericiți până la adânci bătrâneţi”.

Citeşte şi Noua Albă ca Zăpada va fi jucată de o actriță metisă. Anunţul a fost făcut de Disney

Unii oameni consideră că parcurile tematice foarte siropoase și bine gestionate ale Disney sunt, ei bine, foarte înfiorătoare. Îmbrățișarea personajului de desene animate, care a făcut parte din experiența Disneyland încă de la începuturile sale, în anii 1950, poate părea deosebit de ciudată. Bărbați adulți care așteaptă la coadă pentru șansa de a strânge în braţe şi smotoci un Donald Duck în mărime naturală? (Da, adulții sunt eligibili, cu sau fără copii).

Câteva videoclipuri cu un comportament nepotrivit – din partea vizitatorilor – au devenit virale, precum un moment din 2015, când o tânără a pipăit pieptul musculos al unui interpret care îl personifică pe Gaston, din „Frumoasa și Bestia”.

În unele cazuri, întâlnirea față în față cu Cenușăreasa sau Winnie de Pluş sau Aladdin este o suprasolicitare senzorială. „L-am iubit pe Mickey Mouse, dar când l-am întâlnit pe Mickey din viața reală, sau mai degrabă, sosia lui, și a încercat să mă îmbrățișeze în costumul lui cald și neclar, m-am retras de frică”, a scris actrița-producător Mindy Kaling în memoriile sale din 2011.

Dar multe familii americane consideră că este un obicei al copilăriei să îmbrățișeze unul dintre personajele de desene animate Disney. Parcurile tematice Disney din întreaga lume au atras aproximativ 151 de milioane de vizitatori în 2019, potrivit Themed Entertainment Association, care nu a publicat încă cifre pentru 2021.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna aprilie
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici intense
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Zelenski l-a enervat iar pe Trump. Americanii au oprit brusc negocierile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Parlamentul i-a cules de pe drumuri: partidul POT a umplut senatul și camera cu indivizi fără ocupație, fără venituri și fără rușine