Breaking
News
„Unităţi ale armatei iau parte la patrule ce supervizează punerea în aplicare a regimului de carantină”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Vaghif Darghiahlî, scrie agerpres.ro.
În pofida reintroducerii măsurilor de izolare, numărul de contaminaţi a crescut şi mai mult de atunci, cu 70%, ajungând joi la 18.684 de persoane contaminate şi 228 de decese cauzate în această ţară cu circa 10 milioane de locuitori.
Noile măsuri ar urma să rămână în vigoare până pe 1 august. Locuitorii nu au dreptul să-şi părăsească domiciliul decât după ce primesc o autorizaţie din partea autorităţilor, prin SMS.