PANDEMIE CORONAVIRUS. China a confirmat 31 de noi cazuri şi patru decese

Noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în China. Numărul celor infectaţi cu COVID-19 a ajuns la 31, iar numărul deceselor la patru, conform celor mai recente cifre date publicităţii de Comisia Naţională de Sănătate, transmite dpa.
Filip Stan
30 mart. 2020, 04:47
PANDEMIE CORONAVIRUS. China a confirmat 31 de noi cazuri şi patru decese

Dintre noile cazuri, niciunul înregistrat în provincia Hubei, 30 au fost aduse din afara graniţelor, potrivit autorităţilor medicale chineze. O singură persoană din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, s-a îmbolnăvit prin transmitere locală.

Toate cele 4 decese s-au produs în provincia Hubei, epicentrul iniţial al focarului epidemiei COVID-19, unde măsurile de izolare încep treptat să fie ridicate.

De când noul coronavirus a început să se răspândească în decembrie anul trecut, pe teritoriul Chinei s-au infectat 81.470 de persoane, iar 3.304 şi-au pierdut viaţa.

Întrucât aşa-numitele „cazuri importate” au ajuns să reprezintă marea majoritate a noilor cazuri raportate, Consiliul de Stat al Chinei a declarat duminică că transmiterea locală a COVID-19 a fost „practic stopată”.

Citeşte şi Noul coronavirus poate fi transmis şi de persoanele vindecate. Studiul îngrijorător, publicat în plină pandemie

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce bănci dispar din România în 2025, anunț oficial pentru milioane de clienți. Apare o nouă bancă pe care o controlează statul
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ceaușescu trăia un coșmar. Era spionat din toate părțile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât