Alerta cu bombă a fost primită cu puţin timp înainte de aterizarea la Columbus a cursei 302 a companiei American Airlines, care venea de la Dallas (Texas).
Avionul, un Boeing MD80, a fost garat departe de terminalul de sosiri, conform procedurilor, iar autorităţile locale au început evacuarea celor 133 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului.
Celelalte zboruri nu au fost afectate de alertă, calendarul zborurilor desfăşurându-se normal. Poliţia aeroportului, Administraţia pentru securitatea transporturilor, FBI şi unitatea locală de genişti au investigat incidentul şi, după cercetările la faţa locului au stabilit că alerta a fost falsă, nefiind găsit niciun dispozitiv exploziv la bordul aeronavei.