Panică în Grecia: Retragerile de depozite din bănci s-au triplat în ultimele zile

Retragerile din depozitele băncilor elene au crescut până la aproximativ două miliarde de euro în ultimele trei zile, iar ritmul retragerilor zilnice s-a triplat după colapsul discuțiilor cu creditorii, au declarat joi pentru Reuters mai multe surse bancare.
Alina Costache
18 iun. 2015, 17:09
Panică în Grecia: Retragerile de depozite din bănci s-au triplat în ultimele zile

Cele două miliarde de euro retrase din bănci de deponenții greci începând de luni și până miercuri reprezintă aproximativ 1,5% din depozitele populației și companiilor în valoare de 133,6 miliarde de euro care se aflau la băncile grecești la finele lunii aprilie, potrivit Agerpres.

Înainte de eșecul negocierilor care au avut loc în week-end, retragerile din depozite se ridicau la 200-300 de milioane de euro pe zi.

Un purtător de cuvânt de la Banca centrală a Greciei a refuzat să comenteze aceste cifre, precizând că instituția va da publicității datele pe luna mai în 26 iunie.

Populația Greciei a început să-și scoată, treptat, banii din bănci încă din luna octombrie a anului trecut, însă în ultimele zile retragerile s-au accelerat după ce discuțiile dintre Grecia și creditorii săi în privința continuării susținerii financiare a țării au cunoscut duminică un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată. Accelerarea retragerilor din ultimele zile a fost provocată și de speculațiile privind introducerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, deși autoritățile de la Atena au dezmințit un astfel de scenariu.

Următoarele două săptămâni vor fi cruciale pentru țară și bănci. Guvernul ar trebui să ajungă la un acord cât mai rapid posibil’, a declarat o sursă bancară.

Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,5 miliarde de euro către FMI și riscă să nu poată onora această scadență fără un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme. Miniștrii de Finanțe din zona euro s-au întâlnit joi la Bruxelles, însă speranțele referitoare la ajungerea la un acord au fost spulberate după ce oficialii greci au anunțat că exclud varianta discutării de noi propuneri la reuniunea Eurogrupului.

Potrivit datelor Băncii centrale a Greciei, în perioada octombrie 2014 — aprilie 2015, retragerile de depozite din băncile grecești s-au cifrat la aproximativ 30 de miliarde de euro. Cu toate acestea, Banca centrală a precizat că spre deosebire de situația din 2012, în prezent grecii păstrează acasă majoritatea banilor retrași din bănci în loc să îi trimită peste hotare.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți