„Ce, mi-e frică de el? Să nu se gândească că mai vine el aici la noi, că noi suntem toţi uniţi. Îl omorâm, îl tăiem, punem şi poliţie, punem tot” a spus bulibaşa, potrivit România TV.
Romii spun că într-o dimineaţă, copiii care plecau spre şcoală au văzut sicriul în poartă. Pe el era scris numele fiului bulibaşei şi câteva ameninţări. „Cineva a adus un sicriu la mine la poartă. L-a lăsat şi a fugit. Un sicriu, două coroane şi o cruce”, a mai spus blibaşa.
Romii au anunţat imediat poliţia. Aceştia au ars sicriul, coroanele şi mesajele de ameninţare. Oamenii spun că nu vor avea linişte până când nu vor afla cine este în spatele acestui cadou sinistru.
„Îl pândim noapte de noapte. 20-30 de ţigani, cât suntem într-o familie, ne vom ocupa de el. După sicriul ăsta rebuie să mai vină o dată pe aici”, a mai spus bulibaşa.
„Îl omorâm aici. E anunţată poliţia, poliţia e de faţă. Ne unim cu săbii, cu topoare, cu tot”, a mai spus acesta.
Poliţistii fac cerecetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.