Duminică după-amiază, poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 29 de ani, din comuna Munteni, aflat în stare de ebrietate, se manifestă violent pe stradă, ameninţând trecătorii cu o sabie.
La faţa locului a mers imediat o patrulă de poliţie şi, întrucât bărbatul nu s-a supus somaţiilor verbale ale poliţiştilor, îndreptâdu-te spre aceştia şi ameninţându-i şi pe ei cu sabia, unul dintre poliţişti a executat mai multe focuri de avertisment în plan vertical, şi unul în direcţia agresorului, rănindu-l la piciorul drept.
Ulterior, bărbatul a fost imobilizat şi poliţiştii au chemat salvarea, care l-a transportat la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj.