Într-o apariție emoționantă, Papa Francisc a rostit un simplu „Paşte Fericit!” pentru miile de credincioși care s-au adunat în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, duminică, la finalul liturghiei pascale.
La 88 de ani, și după o perioadă dificilă de convalescenţă, Papa a apărut pe balconul bazilicii, fiind așezat într-un fotoliu rulant și fără canule nazale pentru oxigen, semn al recuperării sale după pneumonia bilaterală care l-a ținut în spital 38 de zile.
Papa Francisc nu a participat la niciunul dintre ritualurile Săptămânii Mari, din cauza stării sale de sănătate. A fost externat pe 23 martie, după ce a petrecut o perioadă semnificativă în spital, însă acum a făcut un pas important în fața lumii, oferind binecuvântarea tradiţională „Urbi et Orbi”, adresată tuturor creştinilor din întreaga lume.
Only weeks after being gravely ill, Pope Francis is cruising around St. Peter’s Square on Easter Sunday in the Popemobile
— Catholic Arena (@CatholicArena) April 20, 2025
Citește și : Vladimir Putin a fost văzut de credincioși la Slujba de Înviere, după ce a declarat armistițiul unilateral cu Ucraina
În omilia pregătită pentru liturghia din Duminica Paştelui, dar citită de cardinalul Angelo Comastri, Papa a subliniat că Iisus „plânge lacrimile celor care suferă”.
Îndemnul său a fost unul plin de speranţă, invitându-i pe credincioși să caute „pe Hristos în viaţă, să îl caute pe chipurile fraţilor şi surorilor lor, să îl caute în viaţa de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puţin în acel mormânt”.
Papa a adăugat că: „El este viu şi rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă şi multiplicând frumuseţea vieţii în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi”.
Citește și : Care este adevărata strategie din spatele anunțului de armistițiu, făcut brusc de Putin
De asemenea, Papa a avut o apariție surpriză sâmbătă, când a mers să se roage în Bazilica Sfântul Petru înainte de celebrarea Virgiliei Pascale. În timpul Săptămânii Mari, a avut un moment special de apropiere cu deținuții, la închisoarea Regina Coeli, unde a mers pentru a-i saluta, continuând tradiția pe care o respectă de la începutul pontificatului său.