Papa Francisc: Biserica Catolică respectă toate religiile

Papa Francisc a dat asigurări miercuri că Biserica Catolică respectă toate religiile şi a garantat angajamentul "de a continua calea ecumenică" a predecesorilor săi, în timpul unei întâlniri la Vatican cu reprezentanţii altor comunităţi creştine şi confesiuni, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
20 mart. 2013, 15:53
Papa Francisc: Biserica Catolică respectă toate religiile

„Biserica Catolică este conştientă de importanţa prieteniei şi respectului între bărbaţi şi femei din diferite tradiţii religioase”, a declarat Papa Francisc.

Suveranul Pontif i-a salutat atât pe reprezentanţii Bisericilor Catolice Orientale şi Bisericilor Ortodoxe, cât şi pe cei ai Bisericilor Protestante Occidentale, subliniind „unitatea între toate persoanele care cred în Hristos” şi necesitatea unei „colaborări loiale” între toate confesiunile creştine.

Reprezentanţi ai comunităţilor ebraice, musulmane, budhiste, jainiste şi sikh au fost prezenţi, de asemenea, la întâlnirea cu noul papă.

„Apreciez prezenţa voastră, a tuturor, în care văd voinţa de a coopera pentru binele umanităţii”, a spus el, subliniind importanţa unei „coexistenţe paşnice între religii”.

Delegaţiei ebraice, compuse din 16 demnitari, Papa i-a subliniat „legătură spirituală specială” care-i uneşte pe creştini şi evrei.

„Mulţumesc totodată pentru participare tuturor tradiţiilor religioase şi, în special, musulmanilor, care invocă, de asemenea, milostivirea Domnului”, a continuat Papa.

Noul Suveran Pontif, primul în istorie venit din Ordinul Iezuiţilor, cunoscuţi pentru vocaţia misionară, a apreciat că toate religiile „pot face mai multe pentru cei mai săraci şi mai vulnerabili”.

Potrivit lui, mesajul pe care diverse religii îl au în comun este de a „păstra vie setea de absolut”.

Este important de a „nu lăsa să prevaleze o singură dimensiune, în care omul s-ar reduce la ceea ce consumă şi produce”.

Papa s-a mai adresat ateilor, aşa cum a făcut-o sâmbăta trecută în timpul unei întâlniri cu presa.

„Noi suntem apropiaţi de toţi bărbaţii şi de toate femeile care, cu toate că nu se regăsesc în nicio tradiţie religioasă, se află în căutarea adevărului, bunătăţii şi frumuseţii, care sunt adevărul, bunătatea şi frumuseţea lui Dumnezeu”, a spus el.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Anunțul momentului pentru toți clienții Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. A devenit obligatoriu în România
Capital.ro
Se TAIE ajutoarele. Statul nu mai plătește niciun ban. Nu poți refuza scrisoarea
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Spaghetele perfecte pentru toată familia. Se pregătesc în timp record
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
VERDICT BĂSESCU. Nimeni nu credea că vom trăi momentul: N-a picat din cer
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat din Iași cercetat pentru muncă forțată a trei persoane cu dizabilități
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'