UPDATE ”Peste 150 de mii de bucureşteni au participat astăzi la evenimentele publice ale Sanctităţii Sale, de la aterizarea în România până la retragerea la Reşedinţa Oficială”, a transmis, vineri seară, Comitetul Interministerial pentru Securitate “Vizită Papa Francisc 2019”.
Vineri, după terminarea slujbei de la Catedrala ”Sfântul Iosif”, Suveranul Pontif a mers cu papamobilul pe străzile Capitalei salutând mulţimea care l-a aplaudat şi l-a ovaţionat, în ciuda ploii torenţiale.
Papamobilul folosit în Bucureşti este unul dintre cele două aduse de la Vatican.
La rândul lor, reprezentanţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) din cadrul Comitetului au precizat că, aşa cum a fost stabilit în concepţia de securitate, papamobilul românesc va fi folosit sâmbătă de către Suveranul Pontif.
”Papamobilul autohton a fost trimis încă de ieri (joi – n.r) la Miercurea Ciuc, unul dintre oraşele vizitate de Papa Francisc”, a transmis SPP.
UPDATE 19.45 Papa Francisc a părăsit Piaţa George Enescu şi se deplasează cu papamobilul, în coloană, pe Calea Victoriei şi Bd Regina Elisabeta.
Lumea stă pe margine şi salută, în ciuda ploii tot mai puternice.
______
UPDATE 19.35 Papa Francis a ieşit din catedrală şi s-a urcat în papamobil.
Deşi plouă, lumea nu a plecat şi îl salută cu multă căldură pe suveranul pontif, care face cu mâna mulţimii.
La ora 19.40, papamobilul a ajuns în Piaţa George Enescu.
Plouă torenţial deja, dar nimeni nu se mişcă din piaţă.
______
UPDATE 19.30 Slujba de la Catedrala Sf Iosis s-a încheiat. Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa au plecat primii, urmaţi de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.
Între timp, a început să plouă, iar plecarea oficialilor este puţin îngreunată.
Papa Francisc nu a ieşit din catedrală. El este aşteptat să facă un tur cu papamobilul. Lumea îl aşteaptă
UPDATE 18.05 Papa Francisc a ajuns la Catedrala Sf. Iosif, unde urmează să ţină slujba.
El a parcurs drumul de la Catedrala Neamului până la Catedrala Sf. Iosif în papamobil şi tot drumul a fost aplaudat de oamenii veniţi să-l salute.
Înainte de a intra în catedrală, s-a oprit puţin să salute mulţimea şi a binecuvântat un copil.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă au ajuns la catedrală înaintea Suveranului Pontif şi vor asista la slujbă.
______
UPDATE 17.03 Papa Francisc şi Patriarhul Daniel au ajuns la Catedrala Mântuirii Neamului.
Ei au fost aşteptaţi de o mulţime de entuziaşti care i-au salutat, iar Papa a rostit la microfon „Christos a înviat”.
PF Daniel îi prezintă catredala, unde are loc o slujbă în cinstea Suveranului Pontif.
La sosirea pe esplanada Catedralei Naţionale, Suveranul Pontif a fost întâmpinat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, şi de mii de credincioşi care l-au primit cu aplauze. Papa Francisc le-a transmis acestora salutul pascal „Hristos a înviat”.
Conform tradiţiei, doi tineri în costume populare româneşti i-au oferit Sfântului Părinte pâine şi sare, precum şi un buchet cu flori.
În Catedrala Naţională se află deja preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, membri ai corpului diplomatic, personalităţi ale vieţii culturale şi sportive româneşti.
Programul vizitei de la Catedrala Naţională va cuprinde rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. După terminarea acestora, va urma rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” în limba română şi intonarea de cântări pascale ortodoxe.
Patriarhul Daniel va rosti un cuvânt de salut pascal, urmat de un cuvânt de răspuns al Sanctităţii Sale Papa Francisc. La ieşirea din Catedrală, cei doi înalţi ierarhi vor saluta credincioşii prezenţi cu salutul pascal „Hristos a înviat!”.
______
UPDATE 16.20 Suveranul Pontif ţine un discurs la Patriarhie, împreună cu PF Daniel.
UPDATE 15.40 Papa Francisc ajunge la Patriarhia Română, unde are o întâlnire cu Patriarhul Daniel.
______
UPDATE 14.00: În urmă cu puţin timp Suveranul Pontif a plecat de la Cotroceni, unde s-a intalnit cu liderii clasei politice.
La plecarea de pe Platoul Marinescu, Suveranul Pontif s-a oprit pentru a-i saluta pe cei care au participat la ceremonia oficială de primire de la Palatul Cotroceni.
Papa Francisc va merge tot astăzi la întalnirea cu Patriarhul Daniel, apoi la Catedrala Mântuirii Neamului, după care va ajunge şi la Catedrala Sfântul Iosif.
______
UPDATE: Papa Francisc a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că, în ciuda numeroaselor dificultăţi şi lipsuri, în ultimii 30 de ani România a făcut mulţi paşi înainte în cadrul proiectului democratic la care s-a angajat.
„Mă bucur să mă aflu în frumoasa dumneavoastră ţară, la 20 de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea, în momentul în care România, pentru prima dată de când face parte din Uniunea Europeană, deţine în acest semestru Preşedinţia Consiliului UE. Momentul acesta este potrivit pentru a avea o privire de ansamblu asupra celor 30 de ani de când România s-a eliberat de un regim care oprima libertatea civilă şi religioasă şi o izola de celelalte ţări europene şi care, pe lângă aceasta, dusese la stagnarea economiei şi la epuizarea forţelor sale creatoare. În acest timp, România s-a angajat într-un proiect democratic, printr-un pluralism al forţelor politice şi sociale şi prin dialogul între acestea, având drept scop recunoaşterea esenţială a libertăţii religioase şi integrarea deplină a ţării în contextul internaţional mai larg. Se impune să recunoaştem că, în ciuda numeroaselor dificultăţi şi lipsuri, România a făcut mulţi paşi înainte pe acest drum”, a transmis Papa Francisc, la întâlnirea cu autorităţile statului, societatea civilă şi corpul diplomatic, pe care a avut-o în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.
UPDATE 12.22: Papa Francisc a ajuns la Palatul Cotroceni. Suveranul Pontif a salutat garda de onoare în limba română: „Bună ziua!”.
După primirea oficială de la Cotroceni urmează convorbiri tete-a-tete preşedintele Iohannis – Papa Francisc. Apoi, Suveranul Pontif va avea, tot la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi corpului diplomatic. Şeful statului şi Papa vor susţine discursuri. La evenimentele de la Cotroceni participă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
În public, la ceremonia oficială pentru primirea Suveranului Pontif se află copii și tineri de la Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Studenților din România, Consiliul Tineretului din România, Școala Concordia, copiii de la corurile Campus Mundi/ Madrigal, Cercetași și Asociația Națională a Surzilor din România.
UPDATE: Papa Francisc se deplasează dintre Aeroportul Otopeni spre Palatul Cotroceni, unde va avea loc o ceremonie militară şi va avea o întâlnire tete-a-tete cu preşedintele Klaus Iohannis. Suveranul Pontif a mers pe străzile Capitalei într-o maşină Dacia Logan, de la geamul căreia a salutat credincioşii care s-au adunat pe marginea drumului pentru a-l vedea.
UPDATE 11.30 Papa Francisc a ajuns în România. La coborârea din avion, Suveranul Pontif a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi de soţia lui, Carmen, dar şi de delegaţii de înalţi prelaţi ortodocşi şi catolici, dar şi de sute de credincioşi. Mulţimea a strigat „Bine aţi venit!”.
„Este o mare plăcere să vă avem pe pământ românesc”, i-a spus preşedintele Klaus Iohannis Papei Francisc. Carmen Iohannis i-a transmis, la rându-i, „suntem fericiţi să vă avem aici”.
Suveranul Pontif a sărutat crucea de la gâtul ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei.
Papa Francisc s-a dus apoi, în aplauzele celor prezenţi, la un copil în scaun cu rotile şi i-a prins mâinile în semn de salut.
UPDATE 11.20 Papa Francisc a ajuns la Bucureşti. Aeronava cu care a călătorit Suveranul Pontif a aterizat la Bucureşti. În scurt timp, Suveranul Pontif va coborî din avion.
UPDATE 10.50: Papa Francisc va ajunge la ora 11.15 la Bucureşti. Aeronava care îl aduce pe Suveranul Pontif a intrat deja în spaţiul aerian al României. Papa Francisc este aşteptat pe Aeroportul Otopeni de preşedintele Klaus Iohannis şi de soţia sa, Carmen, dar şi de sute de credincioşi.
Papa Francisc, primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni
Vizita în ţara noastră a Suveranului Pontif va avea patru etape: Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Papa Francisc va pleca spre Roma, duminică, după ora 17.00, de pe Aeroportul internaţional din Sibiu.
Reprezentanţii Companiei Aeroporturi Bucureşti au avertizat că la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti vor fi aplicate măsuri speciale de securitate, astfel că este posibil ca vineri şi sâmbătă să se producă aglomerări pe fluxurile auto către aeroport, în zona terminalelor şi pe fluxul de ieşire din aeroport.
În Bucureşti, primăria a dispus ca parcarea sau staţionarea automobilelor a fost interzisă în zona Palatului Cotroceni, Piaţa Revoluţiei, Catedralele Naţinală şi Sfântul Iosif. PMB a recomandat suspendarea cursurilor, astfel că unităţile de învăţământ publice şi private sunt închise.
Suveranul Pontif se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Viorica Dăncilă, cu ambasadori, cu reprezentanţi ai societăţii civile, cu Patriarhul Daniel, cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Cele mai importante activităţi de masă la care va participa Papa Francisc la Bucureşti vor avea loc la ora 17.00, la Catedrala Mântuirii Neamului, unde, împreună cu Patriarhul Daniel, va spune rugăciunea „Tatăl nostru”, apoi va saluta mulţimea, şi la ora 18.00, la Catedrala Sf. Iosif, unde va prezida Sfânta Liturghie, apoi va porni spre Piaţa Victoriei.
Papa Francisc, mesaj înainte de venirea în România: „Vă rog, rugaţi-vă pentru mine”
Trei sute de voluntari vor asista, alături de autorităţi, cele 25.000 de persoane care s-au înscris online pentru a-l vedea pe Papa Francisc după Sfânta Liturghie de la Catedrala Sf. Ioşif. În centrul oraşului vor fi amplasate două scene (Catedrala Sf. Iosif şi Piaţa Ateneului), 15 ecrane şi numeroase difuzoare unde va putea fi urmărit programul Papei.
În afara celor 19 sectoare dedicate pelerinilor, va exista o zonă „liberă”, de unde cei care nu s-au înscris online să poată asista la evenimentele din Piaţa Revoluţiei.
Facilităţi vor deservi toate sectoarele – toalete ecologice, coşuri de gunoi, puncte de alimentare cu apă. Vor fi amenajate zone speciale, pregătite pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru familii cu copii mici. Este interzis accesul participanţilor în sectoare cu băuturi alcoolice, obiecte contondente, cu animale de companie.
După controlul de securitate, fiecare persoană va primi la intrarea în sectorul unde a fost arondat sacul pelerinului – care va conţine o şapcă, o pelerină pentru ploaie, un steguleţ cu drapelul, pe o parte, şi însemnele Vaticanului, pe cealaltă, broşura cu programul, precum şi texte care vor fi citite şi cântate şi o decadă de rosariu.
Scaune de spovadă vor fi amplasate în mai multe puncte din centru.
Accesul în zona Catedralei Sf. Iosif va putea fi făcut în intervalul orar 12.30 – 16.30, şi până la 17.30 în sectoarele din Piaţa Revoluţiei.
Suveranul Pontif va părăsi Catedrala Sf. Iosif după liturghie şi va merge, în papamobil, pe Calea Victoriei până în faţa Ateneului şi a Palatului Regal. În timp ce va saluta mulţimea, pe scena amplasată în centrul Bucureştiului vor avea loc momente artistice.
Între măsurile luate în localităţile unde va ajunge Sfântul Părinte se numără instalarea de spitale mobile, în plus, CFR a anunţat ca vor fi folosite toate garniturile şi vor fi suplimentate trenurile pe direcţia Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj.
Între cele mai importante momente ale vizitei Papei în România se numără Sfânta Liturghie de la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc şi Divina Liturghie de pe Câmpia Libertăţii din Blaj cu beatificarea şapte episcopi greco-catolici martiri: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.
Aceasta va fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în ţara noastră. În urmă cu 20 de ani, Papa Ioan Paul II a vizitat Bucureştiul.
TRASEE STB MODIFICATE
Societatea de Transport Bucureşti STB SA va suplimenta vineri, în intervalul orar 9:00 – 21:00, liniile care asigură legătura zonei centrale cu Aeroportul Henri Coandă, respectiv Gara de Nord şi va modifica circulaţia mijloacelor de transport de pe 18 linii, cu ocazia sosirii la Bucureşti a Papei Francisc.
„Pentru a sigura transportul participanţilor la evenimentul organizat cu ocazia sosirii Sanctităţii Sale Papa Francisc în Bucureşti, în ziua de 31.05.2019, Societatea de Transport Bucureşti STB SA va suplimenta între orele 09:00-21:00, liniile care asigură legătura zonei centrale cu Aeroportul Henri Coandă, respectiv Gara de Nord (85, 123, 133, 136, 196, 385, 780, 783, 784). În perioada trecerii coloanei oficiale, mijloacele de transport public vor staţiona la dispoziţia Brigăzii Rutiere pe arterele care intersectează traseul urmat de Sanctitatea Sa Papa Francisc. Totodată, STB SA va modifica circulaţia mijloacelor de transport de pe 18 linii – 122, 126, 136, 137, 138, 168, 178, 226, 236, 268, 300, 336, 361, 368, 385, 381, 783 şi 784 – sub coordonarea agenţilor de la Brigada Rutieră”, se arată într-un comunicat al STB remis miercuri AGERPRES.
Astfel, vineri, începând cu ora 9:00, linia 300 va funcţiona pe traseul de bază între cap linie ”Bd. Nicolae Bălcescu” şi intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Gheorghe Manu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual.
Linia 381 va funcţiona pe un traseu scurtat, între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Romană.
Linia 783 va funcţiona pe sens ”Piaţa Unirii” pe un traseu modificat de la ”Piaţa Arcul de Triumf” pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascar Catargiu, apoi traseul de bază.
În intervalul orar 11:00-16:00, liniile 126 şi 368 vor funcţiona de la Piaţa Romană pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Ştirbei Vodă, apoi traseele de bază.
Linia 178 va funcţiona pe traseul de bază între ”Cartier Militari” şi intersecţia Str. Ion Campineanu/Str. Ştirbei Vodă pe Str. Ştirbei Vodă, Cal. Victoriei, Str. Dem Dobrescu, Bd. Gh. Magheru, Piaţa Romană cu întoarcere pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, apoi traseul de bază.
În intervalul 11:30-13:30, liniile 236 şi 336 vor funcţiona pe sensul spre cartierul Militari de la Podul Eroilor pe Bd. Eroilor, Str. Dr. Bagdasar, Şos. Panduri, Bd. Geniului, Bd. Iuliu Maniu, apoi traseele de bază.
Între orele 12:00 – 19:00, linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între ”C.E.T. Vest Militari” şi intersecţia Şos. Panduri/Calea 13 Septembrie unde autobuzele vor întoarce după scuarul central.
Linia 385 va funcţiona pe traseul de bază între ”Valea Oltului” şi intersecţia Cal. 13 Septembrie/Sos. Panduri, apoi pe un traseu modificat Şos. Panduri, Str. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, ”Piaţa Sf. Vineri”, cu întoarcere pe Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, Piaţa Unirii, Str. Halelor, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor, Str. Dr. Bagdasar, Şos. Panduri, Cal. 13 Septembrie, apoi traseul de bază.
Linia 784, între orele 12:00 – 16:00, va funcţiona pe sens ”Piaţa Unirii” pe un traseu modificat de la intersecţia Cal. Victoriei/Splaiul Independenţei, pe Splaiul Independenţei pâna la Piaţa Unirii.
Începând cu ora 16:00, liniile 126, 168, 226 şi 368 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele ”Ghencea”, ”Cartier Constantin Brâncuşi”, ”Depoul Alexandria” respectiv ”Valea Oltului”, şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/Str. Berzei, apoi pe Str. Berzei, Str. Buzeşti, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Romană, Bd. Dacia, Calea Dorobanţilor, Piaţa Lahovari, Str. George Enescu, cu întoarcere prin Bd. Gh. Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, apoi traseele de bază.
Liniile 122, 137, 138 şi 268 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele ”Complex Cartier Latin”, ”Carrefour Militari”, ”Cartier Militari”, respectiv ”Valea Oltului” şi intersecţia Bd. Eroilor/Splaiul Independenţei (Pod Eroilor), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Splaiul Independenţei, Bd. Mihail Kogalniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Carol I până la Piaţa Rosetti.
Linia 178 va funcţiona pe traseul de bază între ”Cartier Militari” şi intersecţia Bd. Dinicu Golescu/Str. Berzei, apoi pe un traseu modificat pe Str. Berzei, rond Piaţa Emil Cioran, cu întoarcere pe Str. Mircea Vulcănescu, apoi traseul de bază.
Linia 300 va funcţiona pe traseul de bază între ”Clăbucet” şi ”Piaţa Romană” cu întoarcere în rondul de la Piaţa Romană.
Linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între ”Piaţa Presei” şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Romană, Bd. Gh. Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Bratianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 784 va funcţiona pe traseul de bază între ”Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Romană, Bd. Gh. Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Bratianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
11:15 – Aterizare pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti
Ceremonia de bun venit
12:05 – Ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni
Ceremonial militar, Platoul de Ceremonii
Convorbiri tête-à-tête între preşedintele României, Klaus Iohannis, şi Sanctitatea Sa Papa Francisc
Întâlnirea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu Sanctitatea Sa Papa Francisc
13:05 – Întâlnire cu autorităţile statului, societatea civilă şi corpul diplomatic, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni
Discursul Preşedintelui României, Klaus Iohannis
Discursul Sanctităţii Sale Papa Francisc
15:45 – Sosire la Palatul Patriarhiei
Întâlnire privată cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
16:15 – Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Discurs al Sanctităţii Sale Papa Francisc
17:00 – Sosire la Catedrala Naţională
Rugăciunea „Tatăl Nostru”, alocuţiuni şi cântări pascale
Salut al Sanctităţii Sale Papa Francisc
18:00 – Sosire la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”
Sfânta Liturghie
Omilia Sanctităţii Sale
Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019” face apel la respectarea măsurilor de securitate şi a restricţiilor impuse cu ocazia vizitiei Suveranului Pontif în România. Sunt interzise obiectele ascuţie, materialele explozive, băuturile alcoolice, substanţele paralizante, beţele şi bastoanele, bagajele voluminoase, animalele de companie, precum şi folosirea dronelor pe traseul coloanei oficiale. În Bucureşti, Papa Francisc poate fi salutat vineri, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, zonă în care coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă.
„Vă rugăm şi de această dată, să respectaţi măsurile de securitate şi restricţiile impuse de prezenţa şi activităţile publice ale Sanctităţii Sale. Accesul la toate evenimentele se va face după derularea măsurilor de verificare în filtrele de securitate, de aceea nu uitaţi să sosiţi din timp pentru a evita aglomeraţia, să aveţi asupra dumneavoastră acte de identitate şi să cooperaţi cu voluntarii şi cu personalul de securitate din zonele de acces”, reaminteşte Comitetul.
De asemenea, solicită populaţiei să ţină cont de prevederile legale referitoare la organizarea si desfăşurarea adunărilor publice. Conform legii este interzisă deţinerea, la vedere sau ascunse, de arme de orice fel (inclusiv cuţite mici sau alte obiecte cu muchii ascuţite, etc.), materiale explozive sau incendiare (petarde, torţe, artificii, recipiente sub presiune), băuturi alcoolice, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (spray-uri, fiole, etc.), ori alte obiecte (bâte, beţe, bastoane din lemn, metal sau alte materiale, recipiente de sticlă), precum şi alte mijloace tehnice luminoase sau sonore ce pot fi folosite pentru a tulbura buna desfăşurare a activităţilor şi siguranţa publicului. În plus, reţineţi că participarea la evenimente se face fără bagaje voluminoase şi animale de companie.
Pe traseul de deplasare al coloanei oficiale este interzisă folosirea dronelor.
În cele patru oraşe din ţară în care Sanctitatea Sa va oficia slujbe religioase şi se va întâlni cu pelerinii, sunt pregătite în ajutorul echipaje medicale care pot acorda sprijin şi prim-ajutor.
„Dacă sesizaţi persoane aflate în dificultate sau eventuale situaţii de urgenţă, anunţaţi imediat personalul IGSU prezent în dispozitivele din apropiere sau sunaţi la 112. Urmăriţi prognozele şi în cazul unor fenomene meteorologice extreme, vă rugăm să vă îndepărtaţi de copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare şi să vă adăpostiţi în interiorul clădirilor ori al altor spaţii publice”, sunt câtev dintre recomnadările pentru pelerini.
Comitetul reaminteşte că în Bucureşti Papa Francisc poate fi salutat vineri, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei. În această zonă coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă.