Unul dintre aliaţii lui Hilary Clinton a discutat cu un fost astronaut american despre războiul pentru spaţiu şi viaţa extraterestră. Acesta ştia de existenţa extratereştrilor cu câteva luni înainte ca fostul pilot NASA să moară.
Pe site-ul WikiLeaks a fost făcut public un e-mail pe care preşedintele campaniei electorale a lui Hilary Clinton, John Podesta, l-a primit în august anul trecut de la Edgar D. Mitchell, unul dintre astronauţii de pe Apollo 14 şi unul dintre cei şase oameni care au ajuns pe Lună.
Prin intermediul e-mailului s-a descoperit că cei doi doreau să aibă o conversaţie pe Skype despre potenţialul unui război în spaţiu. Mitchell şi-a avertizat cunoştinţa că formele de inteligenţă extraterestră ,,nu vor tolera nicio formă de violenţă militară pe Pământ sau în spaţiu”, potrivit descoperă.ro
Suntem foarte aproape de un război în spaţiu
Mitchell, care a lucrat în cadrul Tratatului pentru Prevenirea Plasării Amelor în Spaţiul Cosmic, a scris: ,,Suntem în mod clar foarte aproape de un război în spaţiu. Majoritatea sateliţilor care orbitează Pământul aparţin Statelor Unite ale Americii, Chinei şi Rusiei. Testele recente ale armelor anti-satelit nu ne scapă de îngrijorare”. ,,Poate suna ca science fiction, dar potenţialul unui război stelar este destul de real”.
Acesta a inclus linkuri în e-mail şi câteva articole despre posibilitatea unui război în spaţiu provenit din mai multe surse.
Citeşte şi Google marchează cel mai MEDIATIZAT incident OZN din ISTORIA LUMII într-un mod EXTRATERESTRU
Edgar D Mitchell i-a mai spus lui John Podesta că Papa este „conştient” de inteligenţa extraterestră. „Colegul meu catolic Terri Mansfield ne va aduce la zi cu gradul de conştientizare a inteligenţei extraterestre a Vaticanului”, potrivit Express, citată de descoperă.ro.
Mitchell a declarat şi că a încercat să elucideze aşa-numitul „incident Roswell” – în care, se presupune, că Guvernul SUA a acoperit orice dovadă a recuperării unui OZN din New Mexico, în 1947. Localnicilor „li s-a spus să nu vorbeasca despre experienţa lor de către militari”, afirma Mitchell în timpul celei de-a cincea ediţii a X-Conference, dedicată celor care cred în farfurii zburătoare şi în forme de viaţă extraterestră, în aprilie 2009.
Mitchell, după cum afirmă Secretarul Adjunct al Apărării, Robert O. Work, a discutat cu Congresul despre războiul din spaţiu în vara anului 2015, iar preşedintele Barack Obama a cerut 5 miliarde de dolari în 2016 pentru îmbunătăţirea apărării în spaţiu.
Citeşte şi Un veteran NASA rupe tăcerea: Extratereştrii au împiedicat un război nuclear VIDEO
Acesta a afirmat: ,,Opriţi-vă un moment şi gândiţi-vă la tot ce fac sateliţii, ajută sistemele GPS, supraveghează şi oferă oportunitatea comunicării, toate depind de ele. Conform publicaţiei Scientific American sateliţii pot fi scoşi din funcţiune fără să utilizezi rachete. Cel mai simplu mod este prin ruperea antenelor şi vopsirea lentilelor”.
Hillary Clinton vrea să desecretizeze documente despre OZN-uri
Însă nu este prima dată când Hilary Clinton a avut legătură cu OZN-urile şi extratereştri. Ea a promis că va face publice cele mai secrete documente americane care conţin detalii despre OZN-uri şi despre baza militară din deşertul Nevada dacă va deveni preşedintele Statelor Unite ale Americii în noiembrie 2016, potrivit descoperă.ro.
La începutul anului 2015, candidatul la preşedenţie a fost invitatul unei emisiuni la radio din New York unde l-a cunoscut pe Lenard McKelvey, gazda emisiunii,care crede că a fost răpit de extratereştri de mai multe ori.
Aceasta i-a spus lui McKelvey că va deschide dosarele secrete doar dacă vor reprezenta un pericol pentru securitatea naţională. Atunci când a fost întrebată dacă crede în extratereştri, Clinton a afirmat ,,Nu ştiu, vreau să văd ce informaţii descopăr”. ,,Însă sunt nenumărate poveşti care nu cred că sunt inventate, cred că acei oameni chiar au văzut lucruri, trebuie să încercăm să le oferim oamenilor informaţii. Eu asta cred. Mitchell a murit la vârsta de 85 de ani într-un spital, în februarie 2016.