Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Avertisment alarmant al producătorilor de medicamente

Paracetamolul și Metforminul ar putea ajunge de domeniul trecutului. Românii care suferă de diabet vor fi afectați din cauza blocajelor legislative și administrative "persistente", au transmsi producătorii de medicamente.
Alina Costache
05 nov. 2024, 18:06
Paracetamolul şi Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Avertisment alarmant al producătorilor de medicamente

Pacienții vor rămâne fără tratamentele de bază și vor plăti sau vor plăti mai mult pentru ele, atrag atenția producătorii români de medicamente generice, în cazul în care nu se vor lua măsuri „urgente”.

„Birocraţia nu poate justifica pierderi de vieţi sau de resurse financiare. Solicităm autorităţilor competente, Ministerul Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului, să ia măsuri pentru a modifica legislaţia, astfel încât pacienţii să aibă acces mai rapid la medicamentele generice şi biosimilare. În acest fel, resursele financiare existente vor putea fi utilizate mai eficient pentru a trata un număr cât mai mare de pacienţi. Într-un moment în care sănătatea publică este o prioritate şi în care bugetul pentru compensarea medicamentelor nu este suficient, optimizarea bugetelor prin facilitarea accesului pacienţilor la medicamente cu preţuri mai mici este o măsură necesară şi urgentă”, a declarat Simona Cocoş, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România – APMGR.

Citește și Alertă în România. Aproape 100.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână

Conform APMGR, Directiva UE privind tratarea apelor urbane reziduale este „cea mai nouă lovitură” dată producătorilor de medicamente generice şi, implicit, pacienţilor, din cauză că aceasta impune taxe noi.

„Cel mai probabil, ea va avea un impact devastator asupra unor fabrici de medicamente generice 100% româneşti şi/sau asupra unor linii de producţie şi va afecta grav securitatea aprovizionării cu medicamente generice, ameninţând disponibilitatea unor medicamente critice. De pildă, ar putea duce la dispariţia Paracetamolului şi a Metforminului – cel mai frecvent medicament prescris oral pentru pacienţii cu diabet zaharat de tip 2. Ce se întâmplă, de fapt, este că această directivă impune taxe noi pentru producătorii de medicamente, care nu pot să gestioneze costurile prin majorarea preţurilor, deoarece acestea sunt strict reglementate de Ministerul Sănătăţii”, se explică în comunicat.

În cazul Paracetamolului, fiindcă e un medicament cu preț nereglementat, impactul directivei va fi o creştere a preţului cu 45% care va fi suportată integral de pacienţi. În cazul Metforminului, „preţul ar trebui să crească cu 48%”, însă fiind vorba despre un medicament cu preţ reglementat de stat, „probabil va fi retras din piaţă”, nemaiputând fi sustenabil.

„În aceeaşi situaţie, se regăsesc cele peste 700 de medicamente generice compensate cu preţuri de până în 10 lei. (…) În România, preţurile la medicamente sunt stabilite folosind un sistem de referinţă, care ia în calcul cel mai mic preţ dintr-un coş de 12 state membre UE. Acest sistem pune în impas multe medicamente cu preţuri mici”, transmite APMGR.

Potrivit reprezentanţilor producătorilor de medicamente generice, începând din 2023, în România, taxa clawback pentru medicamentele generice este de 15%, „o valoare dificil de suportat” pentru medicamentele cu preţuri mici şi care face ca multe dintre acestea să devină nesustenabile.

APMGR susţine că, în perioada 2013 – 2020, peste 2.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţă.

„În România, în contractele cost-volum dintre CNAS şi producătorii de medicamente intră în principal medicamentele inovative, iar când brevetele acestora expiră medicamentele generice ar trebui să intre automat în listele de rambursare. Realitatea însă arată diferit: accesul medicamentelor generice pe lista medicamentelor compensate se produce cu o întârziere şi de doi ani de la expirarea brevetului medicamentului inovativ ceea ce duce la cheltuieli importante şi pierde şansa de a trata mai mulţi pacienţi”, mai susţin reprezentanţii APMGR.

Medicamentele generice tratează „peste 70%” dintre pacienţi, intră pe piaţă cu preţuri mai mici decât medicamentul inovativ cu 40% (în primul an) – 70% (în al patrulea an), asigură medicamente esenţiale pentru un grup demografic mai larg. „În ariile terapeutice unde au intrat medicamentele generice numărul pacienţilor trataţi a crescut de până la 3 ori (studiu IQVIA). În perioada 2016 – 2023, prin intrarea pe piaţă a medicamentelor generice s-a realizat peste 1 miliard euro optimizare bugetară, prin urmare, CNAS poate trata mai mulţi pacienţi. În perioada 2023 – 2028 se estimează peste 500 milioane euro optimizare bugetară ca urmare a intrării medicamentelor generice în urma pierderii brevetelor medicamentelor inovative”, se mai explică în comunicatul APMGR.

Citește și Rezidențiat 2024. Peste 10.000 de candidați susțin examenul în București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți