ROMÂNIATV.NET vă prezintă povestea celor mai bizare şi înfricoşătoare cimitire de pe faţa Pământului:
Cimitirul Karaite (Crimeea)
Este ascuns în Valea Iosofatova, de lângă vechea capitală a tătarilor, Bahcisarai. Sub copaci subţiri de stejar se află mii de pietre funerare sparte şi răsturnate, acoperite cu inscripţii evreieşti aproape indescifrabile. Terenul este accidentat, iar cele 10.000 de mormintele sunt acoperite cu muşchi şi licheni, iar peste tot domneşte o tăcere înfiorătoare, care dă locului un aspect din altă lume.
Vreme de un mileniu şi-au adus aici morţii karaiţii, popor cu o origine obscură, vorbitor al unei limbi turcice, dar aparţinând unei grupări religioase iudaice, dar zona a fost părăsită total în anul 1790. Acesta este un teren sacru, cunoscut sub numele de Balta Tyumez, loc ce pare să aibă legături cu ritualurile de magie. Chiar şi cei mai curajoşi vizitatori simt un mic fior la vederea acestui tablou.
Vechiul Cimitir Evreiesc din Praga (Cehia)
Se află în inima cartierului Josefov. Cel mai vechi mormânt datează din anul 1439, iar cimitirul a fost folosit până în anul 1787. Este plin până la refuz cu pietre de mormânt purtând inscripţii, aproape şterse, în limba ebraică, iar numărul oamenilor îngropaţi aici depăşeşte cu mult cele aproximativ 12.000 de pietre de mormânt. Având în vedere că suprafaţa cimitirului nu putea fi extinsă, în el a fost adus pământ, noile morminte fiind amenajate peste cele vechi.
Printre altele, zona păstrează un pronunţat aer morbid şi prin faptul că aici se află mormântul rabinului Low (secolul XVI), care este considerat a fi creatorul legendei Golemului. În plus, valul de mister sporeşte prin faptul că se vehiculează zvonurile că aici ar fi fost create Protocoalele Înţelepţilor Sionului, o broşură care ar curprinde planurile de dominaţie mondială ale evreilor.
De asemenea, se mai spune că în vechiul cimitir evreiesc din Praga s-ar întâlni şi înţelepţii Sionului. S-au scris şi numeroase cărţi pe acest subiect, una dintre cele mai celebre aparţinându-i lui Umberto Eco, intitulată chiar Cimitirul din Praga.
Cele Şapte Cimitire Magnifice (Londra)
În timpul revoluţiei industriale a avut loc o explozie a populaţiei Londrei şi, confruntându-se cu un deficit de morminte, municipalitatea a comandat contrucţia a şapte cimitire noi, la marginile oraşului. Întinzându-se de la faimosul Highgate, unde au fost îngropaţi Karl Marx şi Douglas Adams, trecând pe la West Norwood şi Tower Hamlets, din est, cele şapte cimitire se află în diverse stadii de degradare.
Tower Hamlets se întinde pe o suprafaţă extrem de mare, iar a pătrunde aici este ca şi cum ai intra într-o lume a groazei. Multe legende s-au ţesut în jurul celor şapte cimitire, chiar în cartea Dracula a lui Bram Stoker făcându-se o referire la Highgate. „Mulţi oameni spun că mormântul lui Lucy se află în cimitirul Highgate, dar nu se spune în ce loc s-ar afla, exact„, se spune acolo. De asemenea, aici s-au turnat mai multe secvenţe din thriller-uri şi filme de groază.
Oraşul Morţilor (Cairo)
Aceasta este o poveste de groază inversată, un oraş al cadavrelor fiind acum invadat de cei vii. Situat în partea de nord a capitalei Egiptului, este unul dintre cele mai stranii locuri de pe planetă, turiştii occidentali neînţelegând cum oamenii pot trăi şi munci printre morţi, zona fiind plină de morminte şi mausolee. Este adevărat, o mare parte dintre morminte par mai degrabă nişte mici case, având o curte şi două-trei camere. Sub acest camere, corpurile celor morţi erau îngropate fără giulgiu şi aşezate cu faţa spre Mecca, aşa cum era tradiţia.
Istoria acestui cimitir a început în secolul al XIII-lea sub timpul stăpânirii mamelucilor şi încă din secolul al XIV-lea oamenii au început să locuiască în camerele libere din morminte. Astăzi, Cimitirul de Nord din Cairo a devenit un adevărat oraş, cu magazine, blocuri, staţii de autobuz, dar străzile sunt prea înguste pentru orice vehicul mai mare decât o cotigă trasă de măgari.
Cimitirul Câinilor (Paris)
La periferia Parisului se ascunde o curiozitate istorică: cel mai vechi cimitir pentru animale de companie, din lume. Construit în anul 1899, el se adresa exclusiv celor bogaţi şi obsedaţi de animale. Câini, pisici, cai şi maimuţe sunt îngropate aici, dar remarcabilp este, în primul rând, abundenţa de statui. Între „personalităţile” înmormântate aici se remarcă leul ziaristei feministe Marguerite Durand, animalele de companie ale lui Alexandre Dumas sau Sacha Guitry, sau Kroumir, pisica lui Henri Rochefort. De asemenea, aici este îngropat şi cel mai cunoscut câine de la Hollywood, Rin Tin Tin.
Wadi Al-Salaam (Irak)
Se află situat în apropierea oraşului Najaf şi întinde pe o suprafaţă de 2.000 de hectare, fiind una dintre cele mai mari necropole din lume. Fiecare centimetru este acoperit cu mausolee de diferite mărimi şi nimeni nu poate şti numărul exact al morţilor îngropaţi aici, estimările ajungând până la câteva zeci de milioane de trupuri. În timpul intervenţiei SUA, acest loc a devenit un important punct de rezistenţă al rebelilor.
Chellah (Maroc)
Veche aşezare umană, oraşul Chellah a fost părăsit în secolul al XII-lea, iar în camerele goale lăsate de oameni dinastia Almohad a dispus să fie aşzate trupurile neînsufleţite ale celor decedaţi.
Naqsh-e Rustam (Iran)
Se află situat la 12 km nord-vest de oraşul antic Persepolis, în Provincia Fars. Este un fel de Vale a Regilor persani, un loc sacru unde sunt înmormântaţi Darius cel Mare (a domnit între anii 522 – 486 înainte de Christos) şi succesorii săi. Mormintele sunt tăiate în stâncă şi amplasate la înalţime, iar inscripţia săpată in munte arată adoraţia regilor faţă de Ahura Mazda (creatorul pământului, al cerurilor şi omenirii) şi venerarea focului sfânt.