Parc pentru Arsenie Boca inaugurat de Adormirea Maicii Domnului

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, a anunțat că sâmbătă, de Adormirea Maicii Domnului, se va inaugura un parc în cinstea părintelui Arsenie Boca, la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus (județul Brașov), unde acesta a slujit, relatează Agerpres.
Alina Costache
13 aug. 2015, 15:00
Parc pentru Arsenie Boca inaugurat de Adormirea Maicii Domnului

ÎPS Laurențiu, în fruntea unui sobor de preoți, va sfinți noul altar ridicat peste altarul făcut de Arsenie Boca.

„Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare în cinstea Maicii Preacurate și este și praznic împărătesc, asemenea praznicelor Mântuitorului. Datorită faptului că foarte multe din mănăstirile noastre au ca hram tocmai acest praznic și Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus are acest hram, vom săvârși Sfânta Liturghie acolo și cu toate rânduielile prevăzute. Cu ocazia aceasta vom sfinți noul altar care s-a ridicat peste altarul făcut de părintele Arsenie, altarul micuț, altarul de vară. De asemenea, se va inaugura un parc special cu piese și mărturii de pe vremea când părintele Arsenie era slujitor la Mănăstirea Sâmbăta”, a declarat joi, ÎPS Laurențiu Streza.

Chiar la intrarea în curtea mănăstirii, pe dreapta, credincioșii pot vedea în parcul amenajat în cinstea lui Arsenie Boca o fântână de lemn, sculptată de acesta. Acum această fântână a fost modernizată, săpându-se până la o adâncime de 80 de metri, pentru a aduce apă proaspătă la suprafață.

În parcul dedicat lui Arsenie Boca, credincioșii vor găsi obiecte din vremea când acesta era la mănăstire, și anume mese făcute din piatră, bănci, amfore și cruci.

Amenajarea parcului este „un act de cinstire, de prețuire și în același timp este și pentru noi o cinste pentru mănăstire că a fost la Mănăstirea Sâmbăta”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primul oraș din România cu autobuze fără șofer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul