Dosarul a fost deschis pe 7 septembrie, iar cercetările se fac in rem, cu privire la faptă, nu la persoană, au declarat surse din Parchetul General pentru RomaniaTV.net.
Parchetul a deschis dosarul în urma unui denunţ depus de o persoană.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut admiterea în Uniunea Notarilor Publici, fără examen, la Iaşi, lucru permis întrucât are calitatea de fost judecător al Curţii Constituţionale, ministrul solicitând apoi suspendarea din Uniunea Notarilor, pentru a nu se afla în incompatibilitate. Ordinul prin care a fost pusă în aplicare decizia de admitere a solicitării lui Tudorel Toader, fiind instituit un post de notar la Iaşi pentru un judecător CCR, a fost emis o săptămână mai târziu, fiind semnat de secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Nicolae Liviiu Popa.