Ionel Corbu, Parchetul Militar: Întreaga misiune a fost coordonată şi condusă de inspectorul general Sebastian Cucoş

Prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a anunţat miercuri că a primit de la Jandarmeria Română mai multe documente solicitate pentru ancheta deschisă ca urmare a intervenţiei violente a jandarmilor la protestul din 10 august şi că vor mai cere şi alte date. De asemenea, Corbu a precizat că sâmbătă a cerut Prefecturii Capitalei să le transmită ordinul de intervenţie, dar că "încă îl aşteptăm". Corbu a mai anunţat că, din datele analizate până acum, peste 160 de militari jandarmi au participat la intervenţia din Piaţa Victoriei, pe 10 august, iar întreaga misiune a fost coordonată şi condusă de inspectorul general al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş.
Romania TV
15 aug. 2018, 11:02
Ionel Corbu, Parchetul Militar: Întreaga misiune a fost coordonată şi condusă de inspectorul general Sebastian Cucoş

„Un colectiv din cadrul Parchetului Militar Bucureşti efectuează acte de urmărire penală în baza ordonanţei de delegare a Parchetului General. În prezent, vă comunic faptul că au fost primite de la Jandarmeria Română o serie de documente solicitate, din analiza cărora că se impune cu necesitate solicitarea în mod suplimentar şi a altor date de referinţă necesare şi utile cauzei. (…) De asemenea, am cerut ordinul de intervenţie de la Prefectură, încă îl aşteptăm”, a declarat prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu. 

Procurorul militar a completat că solicitarea ordinului de intervenţie a fost transmisă Prefecturii Capitalei încă de sâmbătă, 11 august, iar răspunsul Prefecturii a fost că Parchetul Militar trebuie să se adreseze Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pentru a intra în posesia documentului.

„De  la Prefectură am solicitat acest ordin, la faza primară, în după-amiaza zilei de 11 august. Am primit un răspuns de la prefectură, în sensul de a ne adresa Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru a intra în posesia lui, deşi cred că am fi putut intra în posesia unui exemplar şi de la Prefectură, întrucât acolo trebuie să existe un exemplar”, a completat procurorul militar.

Corbu a mai spus că Jandarmeria a trimis spre Parchetul militar planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative.

„Am primit planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative întocmit de către structurile de jandarmi desemnate să îl întocmească. Rămâne să centralizăm pe structuri efecivele de jandarmi paricipante la eveniment”, a mai spus Corbu.

De asemenea, Ionel Corbu a spus că din documentele transmise de Jandermerie a rezultat că peste 160 de militari jandarmi au participat la intervenţia din Piaţa Victoriei.

„La acest moment, din vizualizarea documentelor pe care le avem, sunt peste 160 de militari jandarmi. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenţie. Atât am reuşit să sintetizăm din documente. E vorba de forţele participante. Sunt cele care în urma decelării documentelor ce ne-au fost puse la dispoiziţie au fost evidenţiate într-o situaţie de analiză”, a mai adăugat Corbu.

Întrebat dacă din documentele primite până în prezent de la Jandarmerie există dovezi că s-a impus acea intervenţie în forţă, prim-procurorul a spus că sunt elemente care să dovedească aploarea evenimentelor, dar, după părerea sa, „sub nicio formă actele de agresiune exacerbate nu se justifică”.

Întrebat dacă din documentele trimise de Jandarmerie reiese că existau informaţii, anterior zilei de 10 august, că se încearcă o revoltă sau atacarea Guvernului, Corbu a răspuns: „Nu am identificat astfel de date din documentele ce ne-au fost puse la dispoziţie, până la această oră”.

De asemenea, el a fost întrebat de jurnalişti dacă există informaţii privind implicarea ministrului de Interne în coordonarea acţiunilor jandarmilor.

„Nu am sesizat acest lucru. Din datele care ne-au fost comunicate, rezultă că întreaga misiune a fost coordonată şi implicit condusă de domnul inspector general”, a mai spus procurorul militar.

El a precizat că Parchetul nu a primit documente cu privire la cantitatea de gaze folosită de jandarmi la protest.

„Deocamdată, nu avem date şi elemente cu privire la concentraţia gazelor utilizate şi compoziţia acestora”, a precizat procurorul.

Procurorii militari au deschis un dosar penal, în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului Diasporei de vineri din Piaţa Victoriei.

Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Forțe europene ar putea contribui la menținerea păcii în Ucraina post-conflict
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!