Părintele Calistrat Chifan i-a avertizat pe enoriaşi că „astfel de diavoli se pot ascunde şi pe sub paturile lor, mai ales atunci când le este lene, când nu se roagă, când nu postesc, când nu se închină, când nu se spovedesc, când nu se împărtăşesc„. Duhovnicul le-a spus, de asemenea, credincioşilor şi ce au de făcut pentru a izgoni aceşti diavoli care îi vor ispiti ca să ajungă direct în iad.
„Era într-o mănăstire un călugăr care împlinise 70 de ani, se săturase de spovedit oamenii şi văzuse că, în urma spovedaniei, a învăţăturilor de folos, de om nu se prinde nimic, pe o ureche îi intră, pe alta îi iese. Şi îi spune lui Dumnezeu: „Doamne, mi-am pierdut şi puterea, şi cumpătul, şi răbdarea şi n-aş mai vrea să spovedesc poporul ăsta îndărătnic. Degeaba le spui, că nu ascultă”.
Şi se auzi glasul lui Dumnezeu: „Eu rabd păcatele întregii lumi şi nu mă supăr. Tu de ce te superi numai din cauza ălora pe care îi spovedeşti? La noapte, ia-ţi toiagul, mantia, psaltirea si crucea şi te sui în poiană şi stai fix la 12 noaptea în scorbura din copacul cel bătrân. Să nu te simtă diavolul că eşti acolo, că eşti mort”.
La 12 noaptea, în mijlocul poienii, se lasă un tron de foc pe care stătea Scaraoţchi. Când a bătut de 3 ori din palme, s-a umplut poiana de draci şi le-a spus Scaraoţchi: „Aşezarea în cete”. Şi s-au pus în cete după cum sunt păcatele, în 24 de cete: ceata care ispiteşte cu clevetirea, cu curvia, cu crima, cu avortul, cu desfrânarea. Şi le-a zis: „Ia să-mi spuneţi voi, spurcaţilor, câte suflete aţi mai adus la iad, că eu văd că biserica cu parastasul şi cu liturghia scoate oamenii din iad şi rămâne iar gol”.
A venit primul un drac şi a zis aşa: „Întunecimea ta, toată haita ta de draci împânzim lumea şi şoptim oamenilor în urechi: „Nu există niciun Dumnezeu, nicio credinţă, nicio sfinţenie. Astea-s inventate de oameni”.
„Şi câţi câştigaţi voi aşa?”, întreabă Scaraoţchi.
„Ei, pică ca frunzele”, spune dracul.
Scaraoţchi a dat ordin la alta haită de draci să-i bată pe aceştia cu biciurile de foc.
„Proştilor, voi nu ştiţi că omul după ce citeşte cărţi se îndreaptă la minte, îşi schimbă viaţa că-i mustră conştiinţa. Asta era acum 100 de ani. Alt drac mai şmecher vreau să aud cum ispiteşte”, spune Scaraoţchi.
Şi a ieşit dracul păcatului: „Noi îi îndopăm cu băutură, cu mâncare până vomită, îi stârnim la curvie, îi invrăjbim să se bată”.
„Nu e bine. Când încep să devină neputincioşi sau încep să se coacă la minte, sau se căsătoresc, ne părăsesc că văd că se duc la distrugere. Nu-mi place, bate-i şi pe ăştia cu bice de foc”, comandă Scaraoţchi.
A venit alt drac, lui i s-a părut că e mai deştept: „Eu merg pe principiul păcii, democraţiei. Îi explic omului că este si Dumnezeu, este şi distracţie, este şi păcat, dar şi virtute, că este timp şi de una, dar şi de alta”, spune cel de-al treilea drac.
„Bă, tu chiar eşti prost, nu ai văzut în Scriptură ce spune Hristos al lor, că nu poţi sluji la doi domni?”, spune Scaraoţchi.
„Păi, da, întunecimea ta, dar toţi îşi fac de cap, noaptea distracţie, ziua biserică, noaptea curvăresc, ziua bat mătănii”, adaugă dracul.
„Nu-mi place, nici asta nu e bună. Când se cuminţeşte la minte şi-l cunoaşte pe Dumnezeu, se opreşte din astea şi iar îmi goleşti iadul”, spune Scaraoţchi.
A apărut, în sfârşit, un scaraoţchi ieftin si a zis că le el arată lor cum să facă treabă.
„Ăştia pe care i-ai adus sunt învechiţi, cu fixuri, omul s-a subţiat la minte, trebuie înşelat şi tradus, nu împins la păcat sau tras din păcat. Adu un butuc de stejar, vreau un baros puternic şi trei pene de fier cu care să trag butucii din pădure. Vreau un drac puternic să-mi bată cuiul ăsta pe jumătate. Întunecimea ta, ai putea scoate cuiul ăsta?, întreabă dracul.
„Păi dacă îmi pun mintea şi mă ostenesc, îl scot”, spune Scaraoţchi.
Pune o copită pe butuc, o copită o bagă în cuiul acela şi-l trage afară.
„Să-ţi arăt al doilea exerciţiu”, spune dracul.
Şi bate cuiul acela vreo trei sferturi.
„Dar acum îl poţi scoate?”, îl întreabă dracul pe Scaraoţchi.
S-a proptit dracul cu amândouă copitele în butuc şi a prins cu dinţii ciuiul şi l-a scos afară.
„Întunecimea ta, parcă aproape simt că mă biruieşti, dar trebuie să mai îmi dai dreptul la o probă”, mai spune dracul.
Şi a bătut cuiul de tot până nu a mai putut fi prins.
Si Scaraoţchi zice: „Păi de ce să-l apuc?”
„Vezi, Întunecimea ta, asta e şi cheia succesului. Noi mergem pe principiul libertinajului, nu al libertăţii. Libertatea are legi, libertinajul nu are nicio lege. Omul face ce vrea el, când vrea el, cum îi place lui. Că scrie la Apostolul Pavel: Ai voie să le faci toate, dar în Libertate ce spune: Nu toate îţi folosesc, te pune la discernere. Eu mă duc în lume şi le spun la oameni că pot face orice, că nu dau socoteală nimănui. Dacă unul vrea să se roage, îi spun: ce-i aşa greu să fii credincios, ce-i aşa greu să fii bun, ce-i aşa greu să fii milostiv, ce-i aşa greu să fii corect, ce-i aşa greu să fii bisericos? Dar asta iti trebuie acum? Mai încolo, ai atâtea treburi acum, eşti tânăr, ai atâtea în faţă: şcoala, cariera, vârsta, distracţia. Vine vremea rugăciunii, ce te-a pălit aşa deodată?
Pe unde trec şi pe unde mă duc toate bisericile sunt goale. Candela rar mai arde, cărţile de rugăciune au praf pe ele, icoanele sunt puse în dulap că nu dă bine cu moda camerei.
Este un drac care se numeşte al amânării. Nu acum, mai îndată, mai încolo, săptămâna viitoare.
Şi câţi câştigi aşa?
Ia dă o raită în iad, opreşte o clipă muncile şi pune pe cei de acolo să ridice mâinile în sus care au fost muşcaţi de dracul amânării. Mai bine de trei sferturi de iad din cei chinuiţi au ridicat mâna în sus.
S-a întors Dracu bucuros înapoi şi i-a zis: „Te fac generalul iadului, preia comanda pe tronul meu, învaţă toţi proştii ăştia cum se lucrează cu lumea proastă şi lăsată în libertinaj şi vreau să mergeţi pe pământ şi să-i munciţi că vreau să cadă în iad cum cade frunza şi cum cade iarba şi cum cad fulgii de zăpadă iarna când viscoleşte. Şi a zis: „Întunecimea ta, să trăiţi, am plecat la ordin”.
S-au împrăştiat dracii ca furnicile pe tot pământul, acum căutaţi-i pe la voi pe acasă: când vă e lene, când nu vă rugaţi, când nu postiţi, când nu vă închinaţi, când nu vă spovediţi, când nu vă împărtăşiţi, să ştiţi că-l aveţi sub pat. Dar îl puteţi izgoni cu postul de miercurea şi vinerea, cu rugăciunea de seară şi de dimineaţă, spovedit şi împărtăşit, Psalmul 37 şi 67, ci e împotriva demonului şi fuge, nu stă, şi când sunteţi grăbiţi, de şapte ori Tatăl Nostru dimineaţa, de şapte ori Împărate ceresc seara şi şapte mătănii pe zi şi el o să fugă. Dacă-l cuibăriţi acolo, scoate pui, îi prinde şi pe copii şi pe nepoţi şi când oţi muri, în loc să aveţi pe mormânt o lumânare, o să aveţi bălării pe care or să le mănânce vacile satului”,