Părinţii copilului devorat de câini, cercetaţi pentru rele tratamente aplicate minorului

Părinţii copilului de 12 ani găsit mort, miercuri, devorat de câini, în comuna argeşeană Valea Danului, după ce fusese dat dispărut, în urmă cu aproape zece zile, din cauza unei dispute cu tatăl său, sunt cercetaţi penal în stare de libertate pentru rele tratamente aplicate minorului.
Romania TV
04 oct. 2012, 16:17
Părinţii copilului devorat de câini, cercetaţi pentru rele tratamente aplicate minorului

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, ceilalţi doi copii ai familiei au fost plasaţi în regim de urgenţă la un centru din Piteşti.

„Poliţia municipiului Curtea de Argeş s-a autosesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, iar părinţii copilului găsit mort riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei şi 15 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, agent Mădălina Bălănescu.

Părinţii copilului, Aurel şi Mariana Crudu, ar putea fi decăzuţi din drepturi dacă se stabileşte că îşi agresau copilul, iar una dintre variantele luate în calcul de oamenii legii în prima fază a anchetei era că băiatul s-ar fi sinucis, după ce înainte de dispariţie i-a spus fratelui său că se va arunca în canal.

„Gabriel Gheorghe Crudu a fugit de acasă luni, în 24 septembrie, după ce a fost bătut de tatăl lui, Aurel Crudu. Trei ore mai târziu, băiatul a fost văzut la distanţă de circa un kilometru de domiciliu jucându-se cu nişte copii. Noaptea nu s-a întors acasă, dar părinţii nu au sesizat Poliţia, cea care a dat alarma fiind învăţătoarea băiatului, care s-a alertat văzând că minorul lipseşte de la cursuri. Fratele lui Gabriel a declarat că înainte de incident copilul a spus că are de gând să se sinucidă spunând că o să se arunce în canal. Ulterior, copilul a fost căutat în acel canal din spatele casei, dar nu a fost găsit”, a mai precizat Bălănescu.

Potrivit anchetatorilor, învăţătoarea a aflat de la fratele băiatului găsit mort că acesta fusese bătut de către tatăl său, aceasta sesizând ulterior autorităţile.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş spun că la Valea Danului este „un caz social”.

„Tatăl consuma alcool, familia nu are sursă stabilă de venit, ambii muncind cu ziua. Sunt lacune majore în igiena locuinţei, în casă este deplorabil, mama nu este şcolarizată, nu are serviciu, este fără responsabilitate socială. Cât priveşte agresivitatea tatălui, ancheta poliţiştilor va stabili dacă bărbatul sau ambii părinţi pot fi traşi la răspundere. Ceilalţi doi fraţi, o fetiţă şi un băiat, au fost ridicaţi de ieri (n.r. – miercuri), aşa cum v-am informat şi conduşi într-un centru de plasament din Piteşti”, a declarat şefa Serviciului de Intervenţie în Situaţii de Abuz şi Neglijare a Copilului din cadrul DGASPC Argeş, Iuliana Matei.

Băiatul de 12 ani a fost găsit mort, miercuri, de către localnici, pe marginea râului Argeş, devorat de câini. Cadavrul băiatului a fost descoperit după ce şoferul unui camion a observat un câine care trăgea de ceva ce părea a fi un corp omenesc, iar bărbatul l-a rugat pe îngrijitorul unei turme de vaci să cerceteze zona. Ulterior, îngrijitorul a constatat că este trupul neînsufleţit al unui băiat, devorat de animale, iar şoferul a sunat la 112 pentru a anunţa incidentul.

Copilul a dispărut de acasă, în 24 septembrie, după o ceartă cu tatăl său, care l-a bătut.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI